Al Dulami Ali Asae Mohamad este acuzat de procurorii DIICOT că a ajutat să iasă din România cinci teroriști care aveau legături cu temuta rețea Al-Qaida. Irakianul a fost condamnat inițial de Curtea de Apel București, în octombrie 2014, la șapte ani de închisoare. Instanța supremă a micșorat pedeapsa la trei ani și jumătate. De asemenea, irakianul are interdicție pe teritoriul României pe o perioadă de cinci ani.

Acuzațiile procurorilor DIICOT

Al Dulami Ali Asae Mohamad este acuzat că, sub identitatea sa reală sau folosind identități fictive, și prin intermediul a patru societăți comerciale, special constituite în acest scop, a ajutat cinci cetățeni irakieni să pătrundă în România: Omar Farid Ahmed, Falah M. Salem, Aqeel Mohamed Dhuyab, Omar Kh. Assey și Mutasie KH. Cei cinci sunt cercetați sau urmăriți penal pentru terorism, având legături cu organizația Al-Qaida în Irak.

Irakianul a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

Al Dulami Ali Asae Mohamad  se afla ilegal în România, fiind declarat indezirabil prin dispoziția organelor legale.

Urmărește-ne pe Google News