Mai multe imagini postate pe rețelele sociale și preluate de CNN arată o clădire distrusă și medalii pierdute printre grămezi de moloz. În imagini, este surprins și fratele sportivei, Davood, la rândul său un sportiv medaliat de 10 ori cu aur la escaladă, care plânge.
Scenele sunt filmate de un bărbat a cărui identitate nu a fost dezvăluită.
«قهرمان مملکت کیلو کیلو مدال آورده واسه این مملکت»
— Maryam Moqaddam مریم مقدم (@MaryamMoqaddam) December 1, 2022
-آدمهای جمهوری اسلامی خونهباغ خانواده #الناز_رکابی رو خراب کردند فقط چون جلوی حجاب اجباری ایستاد
pic.twitter.com/J6SAYVxxMP
„Dacă trăieşti în această ţară, acesta este rezultatul. Un sportiv campion al ţării, cu kilograme de medalii obţinute pentru ţară. A muncit mult pentru a-şi face ţara mândră. Au folosit un spray lacrimogen împotriva lui, au demolat casa de 39 de metri pătrați şi au plecat”, se aude spunând bărbatul pe filmare.
Nu se știe clar când a fost demolată casa. CNN notează că nu poate verifica dacă locuința a fost distrusă din ordinul guvernului, iar autoritățile și media de stat nu au comentat public situația.
Pe 18 octombrie, Elnaz Rekabi a fost văzută fără hijab pe cap, ținându-și părul prins în coadă, într-un turneu internațional de alpinism, în Coreea de Sud. După acea apariție, prietenii și susținătorii au dat-o dispărută, susținând că nu au mai reușit să o contacteze.
Die Kletterin #ElnazRekabi wurde gestern weltweit für Ihren Mut gefeiert ihr Kopftuch abgelegt zu haben, um gegen das (Unrechts) Regime im #Iran zu protestieren. Jetzt ist sie „verschwunden“.Dieser Fall braucht jetzt maximale Öffentlichkeit,damit Ihr nicht ein Haar gekrümmt wird. pic.twitter.com/WAFx6U56zJ
— Düzen Tekkal (@DuezenTekkal) October 17, 2022
La revenirea în Iran, sportiva a fost primită ca o eroină la aeroport. Ea a scris ulterior, pe Instagram, că este recunoscătoare pentru toată susţinerea primită, dar a sugerat că gestul ei nu a fost intenționat, ci că în timpul probei i-a căzut hijabul de pe cap.