Un tribunal din Teheran a condamnat duminică 10 militari iranieni pentru implicarea lor în doborârea avionului companiei ucrainene Ukrainian Airlines, în 2020, în mijlocul tensiunilor cu SUA, a anunțat agenția semioficială Mehr News.

Sentința a fost însă criticată și catalogată drept „o farsă” de familiile victimelor, care spun că autoritățile iraniene nu i-au pedepsit pe cei mai responsabili pentru acest dezastru.

Avionul Boeing 737 aparținând Ukrainian Airlines a plecat de pe Aeroportul Imam Khomeini din Teheran pe 8 ianuarie 2020 și se îndrepta spre capitala ucraineană Kiev când a fost lovit de rachete, la scurt timp după decolare.

La câteva zile după catastrofă, autoritățile iraniene au recunoscut că Forța Aerospațială a Corpului său de Gardieni ai Revoluției Islamice a doborât avionul din greșeală, după ce acesta a fost identificat eronat ca fiind o rachetă de croazieră.

Principalul acuzat în cadrul procesului a fost comandantul sistemului de apărare antiaeriană Tor M1 care a doborât avionul, omorând toate cele 176 de persoane aflate la bord. Comandantul, al cărui nume nu a fost divulgat, a fost condamnat la 13 ani de închisoare, potrivit Mehr.

În verdictul final dat duminică de tribunalul din Teheran, instanța a declarat că avionul de pasageri a fost doborât din cauza unei „erori umane”. Comandantul a tras de două ori cu rachete asupra avionului civil, „contrar ordinului postului de comandă și altor instrucțiuni”, a stabilit instanța, potrivit Mehr.

Ceilalți inculpați găsiți vinovați erau membri ai personalului postului de apărare antiaeriană, a relatat agenția Mehr.

Asociația familiilor victimelor zborului PS752, o asociație internațională care caută să obțină dreptate pentru cei uciși, a publicat duminică o declarație în care afirmă că familiile victimelor „nu au recunoscut niciodată tribunalul regimului islamic ca fiind un tribunal legitim”.

Asociația a afirmat că tribunalul nu a reușit să îi ancheteze pe „principalii autori” ai incidentului, urmărind, în schimb, „zece ofițeri de rang inferior și ascunzând trecutul și identitatea lor”.

De asemenea, asociația a mai spus că ședințele de judecată au avut loc în privat și că familiile victimelor nu au fost prezente la audieri, hotărârea instanței fiind, în cele din urmă, „una de formă”.

Mai mult de 70 de reclamanți și-au retras plângerile înainte de pronunțarea sentinței și au respins competența instanței, a declarat asociația, care consideră cazul încă deschis și cere ca disputa să fie examinată de Curtea Internațională de Justiție.

Prăbușirea avionului de pasageri a avut loc într-un moment de tensiuni sporite cu Statele Unite și la câteva ore după ce Iranul a lansat atacuri cu rachete balistice asupra unei baze americane din Irak – un act de represalii pentru uciderea de către forțele SUA a comandantului iranian al Forțelor Quds, Qassem Soleimani.

La momentul respectiv, mii de protestatari antiguvernamentali din Teheran au ieșit în stradă pentru a denunța prăbușirea avionului, unii dintre ei cerând chiar înlăturarea liderului suprem al Iranului și anchetarea celor responsabili.

Dintre persoanele decedate în accident, 138 călătoreau spre Canada, potrivit CBC. Printre victime se numără 82 de iranieni, 63 de canadieni, 11 ucraineni, 10 suedezi, patru afgani, trei germani și trei britanici.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News