Cuprins:
Iranul a trimis sâmbătă un mesaj Israelului, în care a subliniat că nu dorește o nouă escaladare a războiului dintre Hamas și Israel, dar a avertizat că va trebui să intervină dacă operațiunea din Gaza va continua și mai ales dacă Israelul va lansa o invazie terestră, au declarat pentru site-ul american Axios două surse diplomatice.
Potrivit site-ului israelian Jerusalem Post, Teheranul a subliniat că vor exista „consecințe ample”, în cazul în care bombardamentele Forțelor de Apărare ale Israelului în Gaza nu vor fi oprite.
Mesajul a fost transmis într-o întâlnire cu un diplomat ONU a cărei existență nu a fost făcută publică, cel puțin într-o primă fază, scrie Jerusalem Post, care mai spune că oficialii israelieni au criticat dur această întrevedere.
Informația alimentează preocupările oficialilor care se tem că luptele dintre Hamas și Israel se pot transforma într-un război regional, dacă Iranul se va implica fie direct în conflict, fie indirect, prin intermediul unui grup militant din Siria sau al puternicului Hezbollah.
Ce a spus Teheranul
Potrivit Axios, mesajul a fost transmis în momentul în care ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian s-a întâlnit sâmbătă, la Beirut, cu trimisul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, au declarat cele două surse diplomatice.
Wennesland l-a îndemnat pe Amir-Abdollahian să contribuie la prevenirea unei extinderea conflictului din Gaza și Israel în Orientul Mijlociu.
Ministrul iranian de externe a răspuns că Iranul nu dorește ca acest conflict să se transforme într-un război regional și că vrea să încerce să ajute la eliberarea civililor care sunt ținuți ostatici de Hamas în Gaza.
Dar Amir-Abdollahian a subliniat că Iranul are propriile sale linii sale roșii. El a spus că, dacă operațiunea militară israeliană continuă – și mai ales dacă Israelul își respectă promisiunea de a lansa o ofensivă terestră în Gaza – Iranul va trebui să răspundă.
Wennesland l-a sunat pe consilierul israelian pentru securitate națională, Tzachi Hanegbi, și pe alți oficiali și le-a transmis mesajul Iranului, au declarat sursele.
Ulterior, Amirabdollahian s-a întâlnit cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, la Doha, în Qatar, iar cei doi au convenit să continue cooperarea în vederea atingerii obiectivelor grupării, a precizat Hamas într-un comunicat.
Criticile Israelului
Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a criticat întâlnirea lui Wennesland cu Amirabdollahian, un eveniment care nu a fost făcut public de ONU.
El i-a reproșat lui Wennesland că nu a condamnat Iranul pentru rolul său în susținerea Hamas.
„Nu uitați să vă spălați sângele bebelușilor israelieni de pe mâini după acea strângere de mână”, a spus Erdan într-un mesaj postat pe X, care îi era adresat lui Wennesland.
„Astăzi (!!!!), înaltul oficial ONU, Tor Wennesland, nu numai că s-a întâlnit cu ministrul de Externe al regimului iranian, dar nici măcar nu s-a deranjat să condamne Iranul pentru rolul său în masacrul femeilor și copiilor israelieni. Nu este un secret că teroriștii Hamas laudă deschis Iranul pentru că îi finanțează, înarmează și antrenează”, a scris Erdan.
În replică, Stephane Dujarric, purtătoarea de cuvânt a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că toate întâlnirile coordonatorului special au avut ca scop discutarea eforturilor diplomatice pentru a elibera ostaticii, a asigura accesul umanitar și a preveni o extindere a conflictului în regiunea mai largă.
Cum se poate extinde conflictul și ce face Washingtonul
Avertismentul Iranului vine într-un moment critic pentru conflictul din Orientul Mijlociu, în care Israelul a anunțat explicit că se pregătește pentru o ofensivă pe uscat, apă și pe calea aerului în Gaza, care are drept scop eliminarea Hamas.
Secretarul de Stat american Antony Blinken se află deja de câteva zile în Orientul Mijlociu, în încercarea de a preveni extinderea conflictului Israel-Hamas. În același timp, SUA și-au consolidat forțele militare din regiune, pentru a trimite un mesaj în acest sens și pentru a-i descuraja pe inamicii Israelului.
Washingtonul a anunțat sâmbătă că va trimite un al doilea portavion în regiune pentru „a descuraja acțiunile ostile împotriva Israelului”.
Portavionul USS Eisenhower va fi trimis în estul Mediteranei pentru a sprijini USS Gerald R Ford și navele de război care îl însoțesc, care se află deja în regiune, se precizează în comunicat.
Care ar putea fi nivelul de implicare al Iranului în conflict este neclar deocamdată.
O variantă probabilă a extinderii conflictului ar fi implicarea grupării libaneze Hezbollah, puternic susținute de Iran. Ciocnirile de la granița de nord a Israelului au generat deja îngrijorări privind deschiderea unui nou front, cu gruparea militantă libaneză, una substanțial mai puternică și mai bine înarmată decât Hamas.
În același timp, un oficial israelian a declarat că Iranul încearcă să transfere arme strategice către sau prin Siria pentru a deschide un al doilea front în războiul dintre Israel și Hamas, scrie agenția Reuters.
golgol • 15.10.2023, 21:48
Rusia, China, Iran deocamdată... Adăugați korea de Nord și poate Ungaria și India.. Contra SUA, NATO E simplu.. Putin avea nevoie sa câștige în Ukraina, atunci i a trimis pe americani și aici în Fasia Gaza. Va urma China și Taiwan Americanii nu vor putea lupta pe 3 fronturi, plus conflictele și protestele pro hamas din tarile europene vor slabi NATO. Asa ca România va mai fi salvata doar de Dzeu. Pt Putin România e un gândăcel pe care poate calca ușor. Trump va opri al 3 Lea razb mondial
anonimus • 16.10.2023, 08:43
golgol • 15.10.2023, 21:48
Rusia, China, Iran deocamdată... Adăugați korea de Nord și poate Ungaria și India.. Contra SUA, NATO E simplu.. Putin avea nevoie sa câștige în Ukraina, atunci i a trimis pe americani și aici în Fasia Gaza. Va urma China și Taiwan Americanii nu vor putea lupta pe 3 fronturi, plus conflictele și protestele pro hamas din tarile europene vor slabi NATO. Asa ca România va mai fi salvata doar de Dzeu. Pt Putin România e un gândăcel pe care poate calca ușor. Trump va opri al 3 Lea razb mondial
De unde ai scos aberatia asta ca Ungaria tara membra NATO si UE chiar si a zonei Schengen ,ar tine cu Iranul in acest conflict ? Din cate imi amintesc eu Ungaria a adoptat masuri anti migratie musulmana spre Europa, in timp ce Romanica a acceptat toate cotele de migranti pe tari, propuse de UE... Amice te uiti prea mult la spalatorii de creier de la Digi24 :)
StanValentin1971 • 15.10.2023, 16:16
Se prefigurează un conflict major între statele arabe pe o parte și Israel susținut de SUA și NATO de cealaltă parte