Revolte din Iran au fost declanșate de moartea unei tinere de 22 de ani, Mahsa Amini, pe 16 septembrie, în arestul poliției moravurilor care a reținut-o pe străzile din Teheran sub acuzația că nu purta hijabul în mod corespunzător.

Sâmbătă au fost semnalate proteste în multe dintre marile orașe ale Iranului, precum Teheran, Karaj, Isfahan, Mashhad, Qazvin, Kermanshah și Shiraz, printre altele, potrivit AFP și IranWire.

„Nu ne mai este frică. Vom lupta”, scria pe un banner mare care a fost amplasat pe un pasaj al unei autostrăzi care traversează capitala iraniană, Teheran.

Între timp, au avut loc mai multe proteste în orașe kurde din vestul Iranului, alături de Mahabad din Azerbaidjanul de Vest. Unele relatări spun că serviciile de securitate care au tras focuri de armă în mulțimea din orașul Sanandaj.

Elevele din Saqez, orașul natal al lui Amini, și-au scos hijaburile și au scandat: „femei, viață, libertate” sâmbătă, la începutul anului universitar.

De asemenea, studenții din Iran au refuzat să meargă la cursuri și s-au alăturat protestatarilor de pe străzi, potrivit IranWire.

Protestele care au pornit imediat după decesul Mahsei Amini au evoluat în manifestații antiguvernamentale și împotriva liderului suprem religios, ayatollahul Khamenei, cea mai mare provocare pentru autoritățile de la Teheran de la protestele față de scumpirea carburantului din 2019.

La nivelul societății, nemulțumirea este larg răspândită cu privire la multe dintre politicile guvernamentale inspirate de islam, cum ar fi hijabul obligatoriu pentru femei. Problemele economice și răspunsul dur al forțelor de ordine au alimentat revolta populației.

Cel puțin 154 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise de la începutul protestelor la nivel național, potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, deși este probabil ca bilanțul să fie mult mai mare, deoarece multe decese nu sunt raportate. Mii de persoane au fost reținute.

 
 

Urmărește-ne pe Google News