„Condamnata, Roya Heshamti, a încurajat permisivitatea (ieşind) în mod nedemn în locuri foarte frecventate la Teheran”, a anunţat sâmbătă seara organul de presă al justiţiei, Mizan Online.

„Pedeapsa sa, de 74 de lovituri de bici, a fost executată conform legii şi shariei”, pentru că a adus „atingere moravurilor publice”, a anunţat Mizan Online.

Avocatul condamnatei, Maziar Tatati, a declarat pentru ziarul reformist Shargh că clienta sa a fost arestată în aprilie, pentru că „a publicat o fotografie pe reţele de socializare fără să poarte vălul”.

Avocatul precizează că Heshamti a fost condamnată şi la plata unei amenzi „din cauza nepurtării vălului musulman în public”.

În ultimele luni, tot mai multe femei au apărut fără văl în locuri publice, în urma contestării declanşate de moartea Mashei Amini, în septembrie 2022, o tânără arestată pentru încălcarea acestui cod vestimentar strict.

De la Revoluţia islamică din 1973, purtarea vălului este obligatorie în Iran pentru toate femeile, inclusiv străine, care sunt obligate să-şi ascundă părul în locuri publice.

Din cauza unor acte de nesupunere civică din partea femeilor prin nepurtarea vălului, autorităţile au încercat să înăsprească tonul şi au anunţat controale mai multe, cu ajutorul camerelor de supraveghere, şi au arestat actriţe care au pozat fără hijab pe reţele de socializare.

Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
Recomandări
Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”

În septembrie, Parlamentul iranian a adoptat un proiect de lege care însăpreşte sancţionarea femeilor care încalcă codul vestimentar.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (38)

Bazilus   •   09.01.2024, 17:55

Ce mentalitate imbatranita si violeta.

bituca   •   09.01.2024, 07:11

Se poate muri de la asa de multe lovituri de bici.

Nad4   •   08.01.2024, 20:22

Violenta naște violență! Prea multe restricții..

Vezi toate comentariile (38)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Adevarul.ro
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
Observatornews.ro
De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI