În rândul oamenilor din sudul Californiei, acolo unde trăiește cea mai mare populație iraniană din SUA, știrea atacului aerian american care l-a ucis pe generalul Qassam Soleimani a provocat panică și frică.

Situația i-a făcut pe oameni să rememoreze amintirile cumplite ale unui război trăit în copilărie, îngrijorându-se totodată la gândul că este posibil să nu-și mai vadă niciodată prietenii și rudele din Iran, potrivit The Guardian.

„Anxietatea și frica sunt palpabile”, spune Niaz Kasravi, un avocat din Los Angeles care a ajuns din Iran în SUA în anul 1984, când avea nouă ani.

„Unii din generația noastră au trecut prin aceste lucruri de atât de multe ori…Este acesta începutul celui de-al Treilea Război Mondial?”, se întreabă femeia.

După ce Donald Trump a ordonat atacul aerian care l-a ucis pe Qassem Suleimani, Teheranul a promis să răzbune moartea generalului, iar analiștii au prezis un nou conflict major în Orientul Mijlociu.

Mulți membrii ai comunităților iraniene din America se tem că nu o să-și mai vadă niciodată familiile din Iran

Între timp, în Los Angeles, membrii comunităților iraniene din America spun că încă încearcă să înțeleagă potențialele pericole cu care s-ar putea confrunta în urma celor întâmplate.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

„Este tulburător pentru că este unul dintre acele lucruri pe care nu le poți prezice că se va întâmpla”, a declarat Shahin Motallebi, un iranian de 58 de ani care trăiește în SUA de mulți ani, adăugând că „toată lumea are familii în Iran și toată lumea este îngrijorată”.

Vineri după-amiază, centrul comercial Tehrangeles, cunoscut și sub numele de „Little Persia”, era aglomerat ca de obicei. Oamenii se bucurau de produsele tradiționale iraniene oferite de magazinele, restaurantele și piețele locale.

Comunitatea iranienilor a crescut în anii 1960 și a înflorit după revoluția din 1979. În prezent, aproximativ 500.000 de oameni cu origini iraniene trăiesc în sudul Californiei.

Decizia lui Trump de a-l ucide pe Qassem Soleimani a împărțit iranienii-americani în două

Motallebi, un avocat care locuiește în cel mai mare cartier iranian din SUA și care a ajuns în America în 1989, când avea 29 de ani, spune că este greu să aibă încredere în Donald Trump: „Acționează întâi și gândește apoi”.

Un alt iranian care trăiește în SUA, Ali Asghari, spune că este clar pentru el că iranienii-americani sunt profund divizați. „Chiar și iranienii care au viziuni similare au foarte multe păreri diferite cu privire la acest subiect”, spune el.

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

Unii sunt disperați să vadă o schimbare de regim în Iran și nu se gândesc la consecințele care ar putea urma, mai spune Ali, un manager care a venit în Los Angeles acum 19 ani.

Pentru alții iranieni-americani, administrația Trump a provocat o durere acută prin interdicția de călătorie impusă în 2017, care vizează țările majoritar musulmane.

După moartea generalului iranian, realitatea restricțiilor de călătorie a devenit și mai terifiantă, a declarat Paris Etemadi Scott, directorul centrului Pars Equality, un grup care oferă servicii iranienilor americani din California.

„Este o situație imposibilă”, spune directorul centrului, notând că unii iranieni din America sunt panicați de ce impact ar putea avea un conflict major pentru familiile lor care voiau să imigreze în SUA.

Un expert în justiție se teme pentru siguranța comunității iraniene din SUA

Există și teama că hărțuirile, actele de discriminare și violențele împotriva iranienilor-americani se vor înmulți, spune Dr. Niaz Kasravi, directorul Institutului Avalan.

Faptul că oficialii din SUA, inclusiv Poliția din Los Angeles, au promis să intensifice măsurile de securitate, nu este un lucru neapărat reconfortant, mai spune Niaz Kasravi, care este și un expert în justiția penală, socială și rasială.

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa
Recomandări
Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa

„Vreau să fie comunitatea mea mai sigură, dar nu vreau ca această siguranță să depindă de un sistem despre care știu că nu este deosebit de eficient sau corect pentru toate comunitățile”, a mai declarat Kasravi.

Un iranian…american

Alți membrii ai comunității iraniene din SUA au o perspectivă total diferită față de cea a celor îngrijorați de situația conflictuală provocată de moartea lui Qassam Soleimani.

Stând în fața unui restaurant cu specific iranian de pe bulevardul Westwood, Abe Oheb, în vârstă de 77 de ani, asculta pe telefonul mobil discursul lui Trump.

„Sunt fericit că s-a întâmplat asta, pentru că tipul care a fost ucis, a comis multe atrocități … A fost o decizie bună a Statelor Unite „, a spus Oheb, care a venit din Iran în SUA în urmă cu 40 de ani. „Da, sunt iranian…dar sunt american”, a mai spus bărbatul.

Armata americană l-a ucis, vineri dimineaţă, la comanda lui Donald Trump, pe Qassam Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran.

Scandând „Moarte Americii” și ținând afișe cu generalul Qassem Soleimani, mii de oameni au protestat pe străzile din capitala Iranului după rugăciunile de vineri, iar Iranul a promis o răzbunare teribilă împotriva Americii.

Sâmbătă, zeci de mii de irakieni s-au adunat pe străzile din Bagdad, în jurul sicriului lui Qassem Soleimani, marcând astfel începutul celor trei zile de ceremonii omagiale pentru generalul irakian care va fi înmormântat marţi în oraşul său natal Kerman.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI