Iranul a eliberat temporar aproximativ 70.000 de deținuți, pentru a combate răspândirea noului coronavirus în închisori. În acest moment, Iran este a patra țară din lume ca număr de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus.
Şeful sistemului judiciar din Iran, Ebrahim Raisi, a anunţat eliberarea temporară a deţinuţilor în contextul măsurilor de combatere a uneia dintre cele mai grave epidemii cu noul coronavirus.
Raisi a spus că eliberarea deţinuţilor va continua ”atâta timp cât nu provoacă lipsă de securitate în societate”, potrivit site-ului de ştiri Mizan, preluat de news.ro.
Oficialul nu a oferit detalii despre momentul în care cei eliberaţi trebuie să revină în închisori.
Conform celor mai recente date, în Iran s-au înregistrat peste 7.150 de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus și 237 de morți.