Măsura luată de autorități a fost luată în urma confruntărilor violente între protestatari și forțele de ordine, arată Business Insider. Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat marți că protestele au încetat, dar conexiunile țării la internet nu au fost restabilite.

Guvernul iranian a anunțat vineri că raționează combustibilul și își crește prețurile, justificând măsurile prin presiunea economică a sancțiunilor americane.

Anunțul a determinat rapid o mărire a prețurilor în Iran cu aproximativ 50%, iar protestele au izbucnit rapid în întreaga țară, cu ample confruntări cu forțele de securitate. Sâmbătă, guvernul a decis deconectarea Iranului de la internet pentru a limita comunicarea între protestatari.

Deconectarea nu a fost însă totală, pentru că aproximativ 4% din resursele online globale pot fi încă accesate, arată sursa citată

Până acum, de la debutul protestelor, 12 persoane au fost ucise conform BBC, deși este posibil ca cifra reală a morților să fie mai mare.

Potrivit unui oficial iranian, Gholamhossein Esmaili, protestele au încetat și „calmul a fost restabilit în țară”, potrivit Reuters – dar internetul este în continuare oprit, a afirmat acesta marți.

Informațiile pleacă mai greu din țară către exterior, dar, potrivit agenției Reuters, unele videoclipuri încărcate pe social media în ciuda interdicției au arătat că protestele au continuat luni seara.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

Cel puțin în 2019, nu este prima dată când un guvern a întrerupt accesul cetățenilor la internet. India a aplicat aceeași măsură în Cașmir în luna august a acestui an și, de atunci, a stabilit statutul semi-autonom al regiunii.

Sursa foto: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI