Rusia a blocat deja Telegram prin ordin judecătoresc sub pretextul că aplicația nu respectă legislația care obligă companiile ce procesează date ale cetățenilor ruși să le stocheze pe servere din țară. Mai multe proteste au izbucnit recent în Rusia împotriva blocării Telegram.

FSB, serviciul de securitate al Rusiei (fostul KGB), a acuzat că teroriștii care au făcut un atentat anul trecut în metroul din Sankt Petersburg foloseau aplicația Telegram.

Pe de altă parte, Iranul este cea mai mare piață pentru Telegram.

În urmă cu 12 zile, Iranul le-a interzis deja organismelor de stat să folosească Telegram, o aplicaţie larg utilizată de presă, personalul politic, întreprinderi, dar şi de către cetăţeni obişnuiţi.

Telegram avea 40 de milioane de utilizatori în Iran, jumătate din populația țării.

Iranul a acuzat că aplicația este folosită pentru criticarea conducerii, propagandă, terorism, incitarea la ură și miciuni, dar pornografie. Aplicația Telegram a fost prin care s-au propagat protestele de la începutul acestui an din Iran.

Atât presedintele Hassan Rouhani, cât și ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, au anunțat că nu vor mai folosi aplicația.

Legătura dintre Rusia și Telegram

USR a oprit finanțarea campaniei prezidențiale a Elenei Lasconi și îl va susține pe Nicușor Dan: „El e singurul candidat care are şase să intre în turul 2”
Recomandări
USR a oprit finanțarea campaniei prezidențiale a Elenei Lasconi și îl va susține pe Nicușor Dan: „El e singurul candidat care are şase să intre în turul 2”

Aplicația a fost inventată de către antreprenorul rus Pavel Durov. Acesta a fondat anterior VKontakte, ”Facebook-ul Rusiei”.

Durov a intrat în conflict cu serviciile secrete din Rusia, acestea cerându-i informații despre protestatarii împotriva președintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici. Ulterior, Durov a fugit din Rusia și a acuzat că VKontakte a căzut în mâinile ”prietenilor lui (Vladimir) Putin”.

”Prietenii lui Putin”

VKontakte este deținută de către grupul Mail.ru, deținut de către oamenii de afaceri Yuri Milner și Alisher Usmanov. Milner controlează fondul de investiții DST Global, unul dintre investitorii în companii precum Facebook, Twitter, Spotify, Groupon, Xiaomi, Ola, Alibaba, AirBnB.

Usmanov deține gigantul Metalloinvest, care activează în industria metaliferă. Usmanov are, la rândul său, acțiuni la Mail.ru. De asemenea, acesta a deținut la rândul său acțiuni la Facebook și Apple, plus MegaFon – al doilea operator de telefonie mobilă din Rusia.

Datele din scandalul ”Paradise Papers” arată Milner și Usmanov ar fi fost finanțați de către Gazprom în achiziția de acțiuni la marile companii de IT din lume.

Rusia și Iranul sunt principalii aliați ai dictatorului sirian Bashar al Assad.

Tatăl lui Vlad Pascu, primele declarații în fața jurnaliștilor: „Fiul meu trebuie să își ispășească pedeapsa”, dar susține că nu era drogat, ci doar avea „urme de metaboliți”. Mesaj pentru familiile victimelor

Telegram, finanțare de la Google

După ce a plecat în SUA, Durov a fondat aplicația de chat Telegram. Aceasta are acum 200 de milioane de utilizatori, astfel că cele 40 de milioane din Iran sunt o cincime din total.

Compania are între investitori Google, ba chiar gigantul american a vrut să o cumpere în anul 2016 pentru un miliard de dolari.

Telegram a anunțat recent că își va crea o monedă digitală proprie. Ținta o constituie strângerea a câteva miliarde de dolari. Compania vrea să dezvolte un sistem de plăți mondial care să rivalizeze cu cele bancare sau online.

Alternative cu criptare

Altă aplicație celebră pentru criptarea datelor este Signal, aceasta fiind folosită inclusiv de către liderul PSD Liviu Dragnea.

De asemenea, BlackBerry Messenger este la rândul său foarte populară, ca și Viber – deținută acum de către Rakuten, ”Amazon-ul Japoniei”.

În fine, inclusiv aplicații precum Wickr Me și Silent utilizează soluții de criptare.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase... Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Libertateapentrufemei.ro
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Explicația simplă a războiului vamal al lui Trump. Economist: „De ce un litru de benzină în SUA este 3,82 de lei, iar în România – 7,24 de lei?”
Adevarul.ro
Explicația simplă a războiului vamal al lui Trump. Economist: „De ce un litru de benzină în SUA este 3,82 de lei, iar în România – 7,24 de lei?”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Interlopul Vali Spaidăr şi alţi 3 urmăriţi internaţional, aduşi în ţară. Erau fugiţi în Cehia, Portugalia, Spania şi Germania
Observatornews.ro
Interlopul Vali Spaidăr şi alţi 3 urmăriţi internaţional, aduşi în ţară. Erau fugiţi în Cehia, Portugalia, Spania şi Germania
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI