Aceasta s-a referit, în special, la justificarea lui Orlando Șchiopu, șeful ISUBIF, intervenția haotică de la Colectiv. „Noi nu suntem pregătiți în școli pentru dezastre și nici roboți nu suntem”, a spus el.

Părerea mea este că se face școală degeaba!

Irina Chelba

„Cred ca ar trebui investigată partea asta legată de ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență-n.r.) și IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență-n.r.), ce se face acolo și ce nu se face, cum ne păcălesc cu imaginile de la televizor… cum fac ei exerciții, cum sună alarmele prin orașe, se achiziționează aplicații, cum e RO-Alert, care ne avertizează la o oră dupa ce s-a întâmplat dezastrul”, a spus Irina Chelba, la „Adriana Nedelea LA FIX”.

Ea a dat exemplul salvatorilor din străinătate, despre felul organizat în care acționează la tragedii, spunând că nici ei nu sunt perfecți, dar nu se compară cu ceea ce vedem la noi.

„Aici se mizează pe imaginea… hai să salvăm o pisică din copac, decât oameni răniți. Pe ăia, vorba aia, «dă-i în p… mea!»”, a afirmat Irina Chelba, referindu-se la episodul în care – în mijlocul dezorganizării generale din seara tragediei, Orlando Șchiopu, unul dintre șefii ISU, cedează nervos și înjură morții: “Lasă-i în p**a mea”!

Revenind la nedifuzarea imaginilor înregistrate de un subofițer ISU, ea a precizat că „atunci când greșești atât de grav și greșeala duce la morți, trebuie să fii nebun să crezi că nu plătești în justiție. Și, atunci, cred că ăsta a fost interesul ascunderii imaginilor. Ei știu, cu siguranță, că au greșit, mai ales șefii, sunt cu toții conștienți că e de platit, mai ales moral”, a spus ea.

Irina Chelba a amintit și de un alt aspect care ar putea sta la baza la comportamentul oamenilor care ar trbui să ne salveze: frica față de șefi.

„Nu îl cunoaște lumea pe «zeul» Arafat, cum acționează față de subalterni, cărora le este frică să nu fie dați afară. Are niște persoane apropiate pe lângă el, dar ceilalți acționează de frică. De zeci de ani, Arafat conduce aceste servicii (de urgență-n.r,) și se pare că nimeni nu îl poate înlocui”, a declarat ea, precizând că cei care se tem ar putea să aibă mai multă coloană vertebrală, pentru că – dacă nu spun adevarul – înseamnă că sunt complici.

Dacă vom continua așa, țara asta se va duce de râpă!

Irina Chelba:

Irina Chelba a stat de vorbă cu Adriana Nedelea, și în această dimineață, după publicare imaginilor nedifuzate până acum din seara tragediei.

”Înțeleg că el vorbea de începutul pe care l-ați prezentat aici și pe care noi nu l-am văzut”, a spus Irina, referindu-se la fratele său, Alex.

Libertatea a intrat în posesia celor 20 de minute și 40 de secunde filmate chiar de către subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov, ajuns la locul dezastrului, și ascunse de superiorii lui.

Aceste filmări au fost difuzate integral la Adriana Nedelea LA FIX pe Libertatea.ro.

Din respect pentru victime redacția a decis să blureze fețele celor aflați în agonie și ale morților.

 
 

Urmărește-ne pe Google News