UPDATE ora 18:50. Irina Radu a fost audiată în Parlament și a spus, în legătură cu nedifuzarea interviului cu Dacian Cioloș, că nu a fost vorba despre un act de cenzură, întrucât difuzarea înregistrării nu a fost interzisă, ci amânată, potrivit News.ro.

Președintele-director general al TVR a spus că decizia de amânare a difuzării interviului cu premierul a fost discutată, luni, şi în Consiliul de Administraţie, care avea o şedinţă programată.

Audierea Irinei Radu a avut loc după ce TVR a anunțat, duminică, amânarea difuzării interviului acordat de prim-ministrul Dacian Cioloş emisiunii ”Viaţa Satului”, fiind invocată capmania electorală.

”Având în vedere perioada de campanie electorală pe care o traversăm, conducerea SRTv a decis amânarea difuzării interviului acordat de premierul Dacian Cioloş emisiunii «Viaţa Satului»”, s-a arătat într-un comunicat transmis de televiziunea publică.

”Prin interzicerea înregistrării cu Dacian Cioloş, TVR îşi confirmă statutul de televiziune de casă a PSD. Fără nicio legătură cu campania electorală care se desfăşoară în aceste zile, înregistrarea cu premierul României avea ca subiect teme de larg interes pentru agricultori şi fermieri. Să ne amintim că Dragnea a scos TVR de pe lista instituţilor finanţate de la bugetul de stat tocmai pentru a fi mai uşor controlată de către PSD. Astăzi voi sesiza CNA pentru acest veritabil act de cenzură, act nepermis într-o democraţie europeană”, a anunţat Gigel Ştirbu, luni, pe pagina lui de Facebook. 

Urmărește-ne pe Google News