„Sunt foarte fericită! Am început să plâng de fericire! Acum mă îmbrac și mă duc să-mi iau bărbatul acasă”, a spus Irina Tănase pentru Antena3.

Ulterior, iubita lui Liviu Dragnea a ajuns la Penitenciarul Rahova și a declarat că așteaptă să plece acasă împreună cu fostul lider PSD, după ce acesta va ieși.

„S-a bucurat foarte tare, i-am zis că vin să îl aștept, a zis să nu vin că sunt niște proceduri birocratice și nu știe cât durează, dar eu am venit. Judecătorii de la Giurgiu sunt niște judecători curajoși, din punctul meu de vedere, pentru că au dat această decizie”, a spus Irina Tănase.

Întrebată de jurnaliști despre problemele de sănătate ale lui Dragnea, Irina Tănase a răspuns: „Are niște probleme cu coloana, mai are niște probleme cu articulațiile. Mergem acasă, ne întâlnim cu copiii lui, cu prietenii apropiați”.

Referitor la posibilitatea ca Dragnea să revină în politică, Irina Tănase a spus: „Acest lucru trebuie să îl întrebați pe el”.

Mesaj postat pe Instagram, după aflarea veștii

Irina Tănase a postat o fotografie pe contul său de Instagram cu mesajul „Îți mulțumesc, Doamne-Doamne, că ai făcut asta pentru mine”, la puțin timp după ce a aflat că Liviu Dragnea va fi eliberat din închisoare.

Liviu Dragnea, eliberat după doi ani și două luni

Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea va fi eliberat condiționat din penitenciar, în urma deciziei de joi, 15 iulie, a Tribunalului Giurgiu.

Decizia a fost anunţată de avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu. „Mă bucur efectiv, sunt emoţionată. Nu mi-a spus ce planuri are. Aceşti doi magistraţi au apreciat şi au evaluat toate aspectele legale, au primit apărările noastre, au respins contestaţia Parchetului şi au admis contestaţia noastră”, a spus avocata.

Decizia de joi, 15 iulie, a magistraților de la Tribunalul Giurgiu este definitivă și urmează ca în cursul zilei Liviu Dragnea să fie eliberat din Penitenciarul Rahova.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Ce probleme mai are Liviu Dragnea cu justiţia

Fostul lider PSD mai are dosare în care este acuzat, printre altele, de trafic de influență sau de constituirea unui grup infracțional sau de abuz în serviciu.

În luna mai a acestui an, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul vizitei efectuate în SUA, în ianuarie 2017, la inaugurarea mandatului de președinte al lui Donald Trump.

Dragnea este acuzat de trafic de influență (două fapte) şi de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Totodată, Liviu Dragnea este inculpat şi în dosarul „Tel Drum”, aflat încă în lucru la DNA.

În iunie anul trecut, procurorii DNA anunţau că fostul lider al PSD e acuzat de constituirea unui grup infracțional, abuz în serviciu cu obținere de foloase și instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false.

Faptele ar fi fost săvârșite în perioada când Liviu Dragnea era președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Urmărește-ne pe Google News