În filmul postat, Irina Tănase o întreabă pe mama ei dacă a fost şocată când a aflat de relaţia celor doi.
“Mami, ai fost șocată când ai aflat de relația mea cu Liviu Dragnea?”, o întreabă Irina pe mama sa. Aceasta răspunde: “Oh, daaa! Am rămas șocată până în ziua de azi”.
Irina Tănase continuă: „Mami, Liviu este mai mare decât tata?” „Cu cel puțin 30 de ani. Cred că nici nu exista când te-a conceput”, răspunde mama.
Irina Tănase o mai întreabă pe mama sa când a aflat despre relaţia sa cu fostul lider PSD.
“Voi ați luat la cunoștință de relația noastră în 2019?”, își întreabă Irina mama, iar aceasta răspunde: “Da, ieri!”.
Irina Tănase îşi încheie filmarea cu o rugăminte către cei care o urmăresc pe Instagram: “Dacă mai aveți întrebări și surse din astea, mama e deschisă să vă răspundă”.
Irina Tănase a devenit activă pe Instagram imediat după arestarea lui Liviu Dragnea. Aceasta a postat inclusiv un mesaj cu ocazia zilei de Valentines Day în care apare şi o fotografie cu ei doi, sărutându-se.