Topul Capital 2010, care va fi lansat în curând pe piaţă, aduce mari schimbări în clasamentul bogătanilor României. Conform unor surse din redacţia Top 300 Capital, ediţia 2010, criza financiară prin care trece ţara noastră a lăsat urme adânci în conturile lui Irinel Columbeanu, unul dintre cei mai cunoscuţi multimilionari din România.
Astfel, Irinel nu a reuşit să intre din nou în top, confirmându-se astfel scăderea afacerilor familiei, cu excepţia celor derulate de Monica, una dintre cele mai de succes manechine din România, care reuşeşte să obţină contracte extrem de profitabile din această meserie. De altfel, acesta pare să fie şi motivul
Iri avea 35 de milioane de euro
Anul trecut, milionarul de la Izvorani avea o avere estimată la 35 de milioane de euro, în scădere faţă de 2007 (aproape 100 de milioane de euro) sau 2008 (37 de milioane de euro).
Moni, contract cu Elite
Dacă lui Irinel afacerile nu-i merg mai deloc, Monicăi Columbeanu i se înmulţesc contractele de manechin. Astfel, cât timp a stat în SUA, vara care tocmai a trecut, soţia milionarului a reuşit să semneze un contract cu cea mai mare agenţie de modele din lume, Elite Model Management.