Bărbatul este de origine română și s-a gândit să profite de vizita în țară pentru a lua legătura cu strămoșii săi… printr-o şedinţă de spiritsm.
”Jandarmii montani au fost  informați de către personalul unei firme de pază despre faptul că, în incinta monumentului, o persoană de sex masculin, a pătruns în interiorul Sanctuarului mare circular, unde desfăşura ritualuri de spiritism. Bărbatul a fost oprit de oamenii legii, care l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, în conformitate cu Regulamentul de vizitare a monumentului istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte”, arată purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.
Amatorul de mistic a fost sancționat pentru că în zona respectivă accesul turiștilor este interzis, însă aceștia mai au obligația de a nu organiza manifestaţii publice, cultural-artistice, ceremonii religioase sau ezoterice, şedinţe de yoga, spiritism sau de vindecare şi purificare în incinta sitului arheologic, fără aprobarea prealabilă a Administraţiei monumentului.

Urmărește-ne pe Google News