Isabel Codrea a trecut deja printr-o operaţie complicată, efectuată la Clinica AKH din Viena. La momentul respectiv, i-am ajutat părinţii – rămaşi fără bani – s-o poată readuce în ţară, după intervenţia chirurgicală. De atunci, starea micuţei s-a ameliorat, deşi progresele nu se petrec chiar ca-n poveşti. Pentru că nu lua deloc în greutate, părinţii au fost nevoiţi să facă rost de Polycal, un supliment ce se adaugă laptelui praf special. Dar o problemă şi mai delicată o reprezintă necesitatea de a-i administra fetiţei un ser-vaccin împotriva virusului VRS, orice infecţie respiratorie putând fi fatală micuţei. “Deşi la noi ar trebui să existe şi să fie şi gratuit pentru copii, serul nu există decât pe hârtie. Am putea să îl comandăm din afară, dar momentan aşteptăm costurile pe care le implică. La noi costă în jur de 2.200 de lei o doză şi ne gândim cum şi de unde să facem rost de bani”, ne-au scris părinţii Isabelei.

Cum poţi ajuta cu bani:

  • Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
  • Poţi dona bani, pe numele copilului, în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News