Declarația sa vine în contextul în care mai mulți lideri PSD au acuzat BNR că este responsabilă de inflația mare din România.
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, spune însă că guvernatorul BNR doar a prezentat o serie de date. ”Guvernatorul nu a atacat guvernul nici direct, nici voalat, nici în limbaj finanțist. A prezentat niște date. A le interpreta ca un atac este complet nepotrivit și fals”, a declarat Suciu.
Isărescu a mai anunțat că mare parte din creșterea economică de 7% înregistrată anul trecut de către România a fost bazată pe consum. Partea pozitivă o constituie creșterea activității industriale, în special a industriei prelucrătoare. Isărescu a subliniat în special aportul industriei auto.
Iată principalele declarații ale lui Mugur Isărescu:
*Nu avem din punctul de vedere al politicii monetare elemente care să arate că politica monetară a contribuit la creșterea economică sau la inflație. A fost neutră.
*Avem și o creștere consistentă a activității industriale, în special industria prelucrătoare, mai exact cea auto.
*Creșterea economică este la nivel de vârf pentru perioada post-criză, în contextul a doi ani consecutivi de stimuli fiscali și majorare a veniturilor.
*În 2016 s-a largit deficitul bugetar la 3% din PIB.
*Dezechilibrul extern este în expansiune, însă nu s-au depășit limitele. Arată o majorare a consumului intern și a investițiilor peste potențial.
Dobânzile cresc ca să aderăm la euro
*Din punctul de vedere al politicii monetare, am continuat procesul de normalizare a procesului, cu un scop clar: integrarea în zona euro într-o anumită perspectivă. Pentru asta am redus și rezervele minime obligatorii și am îngustat și coridorul.
*Nu am identificat niciun risc sistemic sever, Romania are o stabilitate financiară robustă și ne dorim să rămână așa.
*Din punctul de vedere al operațiunilor BNR, ne-am întărit poziția de instituție financiară solidă, puternică, cu indicatori puternici de capital, cu rezerve. Rezultatul financiar a fost conform legii, am realizat profit. Ne-am acoperit cheltuielile de funcționare și investițiile, iar 80% l-am dat statului.
Creștere economică pe consum
*Probleme: cererea de consum este cea care a contribuit esențial la această creștere economică, exportul (a avut) o contribuție negativă, iar formarea brută de capital fix, investițiile, au început să contribuie la creșterea economică.
*Pe partea cererii: condițiile de pe piața muncii au avut o contribuție favorabilă, au crescut salariile. În repetate rânduri în 2017 am vorbit de o tensionare a pieței muncii.
Citește și… USA Today: Trump l-a propus ambasador în România pe un membru al clubului său de golf de la Mar-a Lago