Plasat sub control judiciar pe cauţiune încă din 18 decembrie, în dosarul Colectiv, în care este suspectat de abuz în serviciu, Piedone a fost obligat să achite suma de 1,5 milioane de lei. În caz contrar, el ar fi urmat să meargă la “Beciul Domnesc” pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile. Cum banii erau o sumă mult prea mare, fostul edil al sectorului 4 a depus garanţii reprezentând un imobil şi vehiculele de epocă pe care le deţine.
Decizia a fost amânată
Acum însă, Piedone pare să fi prins încredere şi, însoţit de avocatul său, a mers ieri la Tribunalul Bucureşti, unde le-a cerut magistraţilor să-l scape de controlul judiciar. Acest lucru ar însemna automat şi scoaterea de sub sechestru a averii sale, imobilizată de procurorii DNA în contul cauţiunii care i-a garantat libertatea provizorie. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au stabilit că-i vor comunica fostului edil de la sectorul 4 ce decizie au luat pe data de 8 ianuarie.