Un huruit apocaliptic se aude, un miros de gaze de eşapament, combinat cu combustibil nears, te loveşte, după care apare dintr-o râpă atât de abruptă, în care ţi-e şi frică să te uiţi, traşcareta, o maşinărie cu motor de Aro. Aceasta merge pe dealurile şi munţii din apropierea oraşului Câmpulung precum un Mercedes pe autostradă. “Şi ce dacă e abrupt? Acum sunt în zona de jos, dacă vedeţi prin ce trec când urc pe munte, ce mai ziceţi?”, spune mândru Leonid Toader, 39 de ani, inventatorul vehiculului.
Nidu nu are studii în domeniul ingineriei auto
Nidu, aşa cum îi spun prietenii, nu e nici inginer, nici mecanic. E un simplu şofer, cu liceul şi o şcoală profesională terminate, pasionat nevoie mare de inovaţie. Aşa se face că un proiect de-al său vechi de 10 ani face acum, în plină criză financiară, vâlvă printre străinii care trec prin satul argeşean Slobozia.
“Tatăl meu se chinuie, săracul, cu căruţa şi calul pe drumurile acestea accidentate. După ce că e bătrân, acum au început să apară şi probleme cu căruţele. Sunt fel de fel de restricţii. Bani pentru o maşină de teren nu am avut, mai ales că întreţinerea acesteia ar costa mult, iar acum e criză financiară. Aşa că m-am pus pe lucru”, îşi aminteşte el.
Un drum cu traşcareta e o adevărată aventură off-road, chiar dacă vehiculul a fost gândit pentru diverse transporturi. Vântul vâjâie din toate direcţiile, sunetul motorului şi gazele de eşapament care te învăluie încing atmosfera şi, cum toate componentele şi subansamblele sunt la vedere, cardanul trece chiar pe sub bancheta din spate, aşa că trebuie să fii atent să nu te agaţe. E ca şi când ai umbla călare pe un motor turbat, dezlănţuit.
Înainte vreme, când majoritatea vecinilor lucrau la vechea fabrică Aro din Câmpulung, el desena pe o planşă cum şi-ar fi dorit să arate diverse piese ale “jeepului românesc”, adaptate pentru invenţia sa, iar prietenii i le aduceau modificate. Aceste improvizaţii s-au dovedit mai mult decât utile, întrucât zonele accidentate, inaccesibile chiar şi amatorilor de plimbări pe jos, sunt “dovedite” acum fără probleme de traşcaretă.
Nidu are patru astfel de minunăţii ale tehnicii. Convinşi de utilitatea maşinii pe timp de criză, vecinii săi i-au împrumutat planurile. Aşa au apărut în jur de 30 de traşcarete. “Mergem la pădure, cărăm pământ, lemne, bolovani. Tot ce făceam cu căruţa”, ne-a spus Nidu.
O amintire cel puţin amuzantă a fost atunci când câţiva amatori de off-road treceau prin zonă şi au zărit traşcareta. Aceştia l-au provocat pe Nidu, iar omul nici nu a mai stat pe gânduri. “Să-i fi văzut cum au rămas blocaţi prin pădure, iar eu roiam în jurul lor. Aveau o maşină de teren destul de scumpă. După ce i-am tras afară, duşi au fost”, a încheiat argeşeanul Leonid Toader.
«Când prind viteză, e un curent fantastic»
Ultima traşcaretă ieşită din mâinile lui Nidu reprezintă o adevărată inovaţie. Toate piesele de Aro folosite sunt modificate în aşa fel încât să facă faţă cât mai bine terenurilor accidentate din zonă. Nidu a montat, la partea de suspensie, amortizare şi tracţiune, diverse piese de Aro sau IMS. Dacă structura a fost adaptată “drumurilor”, nici motorul, de 3.000 de centimetri cubi, nu a scăpat de îmbunătăţiri. Acestuia i-a fost montată o turbosuflantă de Golf şi filtre de Renault. “I-am pus şi un parbriz, deoarece când prind viteză este un curent fantastic”, ne-a zis Nidu.
A muncit 4 luni la prima traşcaretă
Aceasta e prima traşcaretă ieşită din “laboratorul” maestrului Leonid. Nu e foarte performantă, întrucât majoritatea pieselor sunt originale, de Aro, fără să fi suferit vreo modificare sau îmbunătăţire. Are tracţiune 4×4, un aspect mai “sălbatic”, aducând mai degrabă cu un vehicul militar de deşert. Maşina a fost gata după patru luni de lucru. Cum ideile nu au întârziat, la scurt timp după realizarea primei traşcarete, Nidu s-a apucat din nou de meşterit. Momentan, aceasta e trasă pe dreapta. “M-aş putea apuca de alta şi să folosesc piesele de pe aceasta, însă nu mă îndur. E prima”, ne-a spus inventatorul.
Maşinile lui Nidu merg prin râpele şi pădurile argeşene precum un Mercedes pe autostradă, deşi majoritatea pieselor sunt de la bătrânul ARO
Vehiculele lui Nidu seamănă izbitor cu cele din celebra serie «Mad Max»
“Mad Max” e o serie de filme ce prezintă viitorul omenirii într-o perioadă postapocaliptică. Realizată începând cu anul 1979, seria îl are ca personaj principal pe Max (interpretat de Mel Gibson), un individ care luptă cu diverse bande de hoţi, pentru supravieţuire. Seria a rămas în memoria fanilor, în principal datorită vehiculelor. În film, omenirea era în colaps, iar combustibilul era cea mai valoroasă monedă de schimb. Cei mai puternici puseseră stăpânire pe diverse rezerve, iar piesele rămase de la maşinile din trecut fuseseră folosite la construcţia altor vehicule, care mai de care mai ciudate. Prima peliculă din această serie l-a adus în atenţia criticilor de film pe Mel Gibson.