Se pare că profesoara, pe nume Teodora Alexandru, care predă la Şcoala Nr. 2. Octavian Ionescu, şi-ar fi făcut un obicei să tragă câte un pui de somn la orele de mamematică. Astfel că publicaţia Vorniceni News, care a publicat imaginea, a fost sesizată de către părinţii elevilor, care nu sunt de acord cu stilul doamnei de a preda. Unul dintre aceştia şi-a sfătuit copilul să-i facă o poză, în timp ce profesoara moţăia în timpul orelor de curs, pentru a avea o dovadă. Cazul a intrat şi în atenţia autorităţilor, inspectoratul deschizând o anchetă în acest caz.

 
 

Urmărește-ne pe Google News