În imagini se vede cum bărbatul traversează strada pe trecerea de pietoni, în momentul în care un autobuz virează la stânga și îl acroșează.
„Din primele date de la fața locului a reieșit că un autobuz condus dinspre strada Prutului către strada Obor, condus de un șofer de 51 de ani, din Săgeata, a surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 38 de ani, din Buzău, care s-ar fi angajat în traversarea străzii”, a transmis IPJ Buzău.
Pietonul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale, cu răni care nu îi pun viața în pericol.
Directorul Trans Bus Buzău, Gică Toader, susține – după ce a urmărit imaginile de pe camerele autobuzului – că pietonul a traversat strada pe culoarea roșie a semaforului în timp ce își număra banii.
„Am văzut imaginile de pe camerele de supraveghere din autobuz. Autobuzul a plecat pe culoarea verde a semaforului, a virat la stânga. Pietonul a traversat pe culoarea roșie a semaforului, numărând banii ce-i avea în mână în timp ce era pe trecere. Nu s-a asigurat în niciun fel, trecând pe culoarea roșie!”, a precizat Gică Toader.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzei care a dus la producerea accidentului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
letima • 27.09.2024, 10:21
Ce facea soferul?! E autobuz asa ca poate sa treaca peste cadavre, sa teeaca ca buldozerul prin masinile de pe banda de alaturi! Nu ii intereseaza. Se vede clar cum nu face cel mai mic efort sa incetineasca!! Doamne! Când or intelege acesti soferi de transport public ca nu au prioritate pe sosea!