În urmă cu două zile, forțele guvernamentale siriene și milițiile aliate din Liban, Irak și Iran au reușit să cucerească orașul Albu Kamal, situat la granița cu Irakul, ultimul bastion jihadist, dar militanții ISIS s-au regrupat după doar două zile și au itrat înapoi în oraș.

După lupte violente cu militarii rămași în oraș, jihadiștii au reușit să preia controlul din nou asupra orașului. ”Albu Kamal Este pe deplin recapturat, iar forțele regimului și milițiile aliate se află acum între unu și doi kilometri de limitele orașului”, a declarat Rami Abdel Rahman, șeful Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Rami Abdel Rahmane, sâmbătă.

Observatorul a anunțat de asemenea că 26 de civili au fost uciși, inclusiv nouă copii, în timpul schimbului de focuri între forțele regimului și jihadiști.

Peste graniță, forțele irakiene au ocupat sâmbătă mai multe sate de la jihadiști într-o ofensivă pentru a captura ultima secțiune deținută de IS din țara lor.

Gruparea teroristă mai are acum doar câteva zone ocupate în provincia Deir al-Zour. Statul Islamic a pierdut mult teritoriu din cel ocupat în 2014, când a anunțat „califatul”. Luna trecută, coaliția internațională susținută de SUA a eliberat orașul Rakka, un oraș important din Siria, considerat de jihadiști „capitala din Siria”. Anterior, ISIS a pierdut și orașul Mosul din țara vecină, Irak.

Victoriile înregistrate pe teren împotriva ISIS a ridicat alte probleme. Luptătorii care au fugit din țările occidentale pentru a se alătura jihadiștilor ar putea reveni acasă, unde vor încerca să comită noi atentate.


Citește și: Cum arată principesa Karina, care l-a înlocuit pe Nicolae la succesiunea tronului României


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News