Închise de aproape o lună, liceele şi universităţile îşi vor putea relua cursurile la începutul lunii mai; saloanele de coafură şi muzeele vor fi, de asemenea, autorizate să se deschidă, iar dacă restricţiile privind adunările vor rămâne în vigoare limita va trece de la 20 la 50 de persoane.

În schimb, piscinele, sălile de sport, sălile de cinema, barurile şi celelalte restaurante vor rămâne închise.

Autorităţile sanitare au anunţat săptămâna trecută că insula din nordul Atlanticului a atins vârful epidemiei. Marţi, numărul cazurilor diagnosticate a continuat să fie în scădere, pentru a patra zi consecutiv.

În Islanda, flexibilizarea progresivă a măsurilor ar urma să aibă loc pe etape, la fiecare trei-patru săptămâni, au spus autorităţile.

„Cu aceste măsuri stricte, rezultatele au dus la o scădere zilnică a numărului de infecţii, dar asta nu înseamnă că victoria a fost câştigată”,
Katrin Jakobsdottir, premierul Islandei.

În Islanda, până acum, au fost înregistrate 1.720 de cazuri de contaminare cu coronavirus şi opt decese.

 
 

Urmărește-ne pe Google News