„Numărul victimelor se ridică la 33 de morţi şi zeci de răniţi”, a declarat Mahmoud Bassal, purtător de cuvânt al Apărării Civile din Fâșia Gaza, dependentă de mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, a declarat că numărul morților din lovituri ar putea crește, deoarece se credea că unele persoane sunt prinse sub dărâmături, iar agenția oficială de presă palestiniană WAFA a spus că printre cei uciși se numără și copii. Nu a existat niciun comentariu israelian legat de acest atac.

În urma acestei lovituri care a distrus casele a trei familii din tabără aflate în zona Tal az-Zaatar au fost rănite și cel puțin 85 de persoane, unele grav.

Potrivit biroului de presă guvernamental Hamas din Gaza, numărul victimelor ar putea ajunge la 50, din cauză că mai multe persoane se află încă sub dărâmături.

Alte lovituri israeliene au ucis vineri cel puţin 39 de persoane în Fâşia Gaza, dintre care 20 în Jabalia, a transmis Ministerul Sănătăţii din Gaza.

Locuitorii din Jabalia au declarat că tancurile israeliene au ajuns în centrul taberei de refugiaţi şi că armata israeliană distruge zeci de case în fiecare zi, alternând bombardamentele aeriene şi terestre cu amplasarea de bombe activate de la distanţă.

Atacul asupra taberei de refugiați din Jabalia vine la o zi după ce armata israeliană a anunţat eliminarea liderului Hamas Yahya Sinwar.

Șeful Hamas a fost filmat cu drona, chiar înainte de a fi ucis de israelieni.

Armata israeliană a precizat că operaţiunile din Jabalia vizează să împiedice combatanţii mişcării palestiniene să se regrupeze pentru a comite noi atacuri.

Urmărește-ne pe Google News