Informația a fost prezentată de către Toma Petcu, ministrul Energiei, într-un discurs de la un forum energetic.

Complexul Energetic Hunedoara se află într-o situație financiară dezastruoasă, compania de stat intrând anul trecut de două ori în insolvență pentru ca apoi instanța să decidă ieșirea acesteia din procedura de administrare judiciară.

Asta nu înseamnă, însă, că societatea o duce bine. De altfel, inclusiv în acest an compania estimează că va înregistra pierderi, însă Petcu spune că acestea vor fi în scădere cu 80% față de rezultatul negativ de anul trecut.

Iată ce a declarat Ministrul Energiei:

”Mai departe m-aș uita și la Complexul Energetic Hunedoara. Aici rezultatele pot fi îmbunătățite, dar suntem pe drumul cel bun!
CEH își va reduce pierderile cu 80% în acest an, ajungând la un minus de 169 de milioane de lei.

Aduceți-vă aminte că în 2016, pe vremea aceasta, vorbeam de un rezultat negativ de 858 de milioane de lei.

Și aici lucrăm și investim !
Suntem pe cale să pornim retehnologizarea unor grupuri din CET Mintia, dar și conversia unor grupuri pe gaz, împreună cu compania Israel Electrica Corporation.
Suntem în discuții avansate cu această companie, cea mai mare companie de energie din Israel.

Nici aici nu este singura investiție pe care o avem în plan.

Dimpotrivă!
La Paroșeni vom finaliza în acest an o instalație de desulfurare și șlam dens pentru grupul 4 Investiția este de 65,3 milioane de euro.
În acest moment, în care vorbim, investiția este realizată în proporție de 97%, iar termenul de finalizare este finele acestui an.
Prin această investiție, grupul 4 Paroșeni devine primul grup din România conform cu noile valori limită de emisie admise de Uniuniea Europenă”, a afirmat Petcu.

RAAN: Guvernul înființează o companie care să administreze apa grea

Acesta a mai spus că Guvernul este pe cale să rezolve o altă situație delicată, cea de la Regia Autonomă de Activități Nucleare (RAAN). Aceasta se află în faliment, dar autoritățile se află în linie dreaptă pentru înființarea unei companii de stat care să administreze stocul de apă grea. Aceasta este folosită de către Nuclearelectrica, în reactoarele de la Cernavodă.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Guvernul a investit deja un miliard de euro în producerea de apă grea pentru Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, un proiect de 6,5 miliarde de euro, dar apa grea este pe cale să se deteriozeze din cauză că nu este administrată corect.

”Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN) – o altă situație delicată rezolvată!
Am salvat pierderea unui miliard de euro și, odată cu asta ne-am păstrat aportul de capital la compania de proiect pentru reactoarele nucleare 3 și 4.
Am înființat o nouă entitate care va prelua activitatea de management al apei grele de la RAAN, aflată în faliment și în imposibilitatea de a mai conserva această resursă valoroasă a României.
Suntem, în acest moment, în faza avizării interministeriale a Hotărârii de Guvern de organizare și funcționare a Centrului de management al apei grele.
Această fază este ultima din întregul proces.
Imediat ce va fi aprobată Hotărârea de Guvern Centrul de management va fi funcțional”, a anunțat Toma Petcu.

CNU va livra uraniu la Rezervele de Stat

De asemenea, oficialul a mai anunțat că o altă societate din portofoliu cu probleme financiare, Compania Națională a Uraniului, a semnat un contract cu Administrația Rezervelor de Stat și va livra uraniu către aceasta din urmă.

”Compania Națională a Uraniului! Este una dintre companiile care fac parte din ciclul nuclear integrat al României. Vrem să păstrăm acest ciclu integrat!

De aceea, am încercam să remediem o serie de greșeli făcute în ani, în acest sector.

În cazul CNU, Ministerul Energiei a acordat, în 2017, a doua tranșă din ajutorul de salvare, fapt care a contribuit la menținerea activității acestei companii.
De asemenea, CNU a încheiat tot în acest an un contract cu Rezervele Statului pentru livrarea de octoxid de uraniu.

Fără discuție, acesta va contribui la creșterea veniturilor companiei și la menținerea activității”, a punctat oficialul.

Presa a scris recent că Nuclearelectrica va prelua de la Compania Națională a Uraniului unitatea de la Feldioara, care prelucrează uraniul. Cele două entități sunt legate ombilical, căci la Feldioara se prelucrează uraniul care apoi este folosit la Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitești pentru producerea combustibilului nuclear utilizat în reactoare. Fabrica de la Pitești este deținută de către Nuclearelectrica.

„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)
Recomandări
„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)

Minele de uraniu de la Crucea-Butușana, aflate tot în componența CNU, vor rămâne unități separate.

CNU a pierdut contractul de furnizare a uraniului către Nuclearelectrica la finele lui 2015, iar de atunci reactoarele de la Cernavodă funcționează pe uraniu importat din Canada.

Conducte de petrol și gaze cu Serbia

În fine, Ministrul Energiei a mai anunțat că două companii de stat, Conpet și Transgaz, discută realizarea unor conducte către Serbia.

Conpet este transportatorul național de țiței, iar Transgaz este transportatorul național de gaze naturale.

”Vorbind de interconectări, vreau să mai spun că alte două companii românești caută astfel de oportunități.

În primul rând, Conpet are discuții cu Serbia pentru o conductă de țiței.

Tot cu Serbia, Transgaz discută investiția într-o conductă de gaze”, a afirmat Petcu.

Transelectrica vrea să facă două linii cu bani europeni

În fine, Petcu a mai spus că Transelectrica, transportatorul național de energie, vrea să realizeze două linii cu fonduri europene.

”Pe de altă parte, Transelectrica a înscris două proiecte pentru cofinanțate prin PCI. Este vorba de construcția unor linii de transport al energiei pe rutele Porțile de Fier-Reșița-Anina-Pancevo și Cernavodă-Stâlpu-Smârdan-Gutinaș.

Din prima evaluare a specialiștilor, ambele proiecte sunt considerate eligibile pentru lista a treia, și așteptăm un răspuns de la Comisia Europeană în ianuarie 2018”, a arătat Toma Petcu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Drumul din România considerat o autostradă din antichitate. I se mai spune și Calea lui Traian, s-a mers pe ea de peste 1500 de ani, este străbătută și azi
FANATIK.RO
Drumul din România considerat o autostradă din antichitate. I se mai spune și Calea lui Traian, s-a mers pe ea de peste 1500 de ani, este străbătută și azi
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Ce trebuie să faci în grădină la sfârșitul lunii octombrie. Numai așa vei avea cele mai frumoase flori la primăvară
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în grădină la sfârșitul lunii octombrie. Numai așa vei avea cele mai frumoase flori la primăvară
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI