Adunările a peste 10 persoane în spaţii închise şi mai mult de 20 în aer liber vor fi interzise, cu unele scutiri, începând de vineri după-amiază. Dacă acest lucru se aplică comunităţilor religioase, nu a fost imediat clar, a relatat Times of Israel, citat de Agerpres.

Ministerele vor fi închise pentru public, cu contacte disponibile doar online, iar restaurantele vor oferi de vineri doar servicii de livrare.

Măsurile de izolare în weekend vor închide printre alte facilităţi magazinele non-esenţiale, saloanele de coafură, mallurile şi piscinele publice de vineri după-amiază până duminică dimineaţă, potrivit Jerusalem Post. Farmaciile şi supermarketurile pot rămâne deschise.

Numărul de cazuri noi de coronavirus, în creștere masivă în Israel Sursa: Worldometers

Premierul Benjamin Netanyahu şi prim-ministrul „alternativ” Benny Gantz vor discuta despre posibila închidere a şcolilor în weekend.

Potrivit biroului lui Netanyahu, cabinetul se va întruni pentru a trece recomandările deja aprobate în unanimitate de către miniştri şi oficiali într-o reuniune de urgenţă ce a avut loc în cursul zilei de joi.

Numărul zilnic de infectări cu coronavirus confirmat în Israel a atins un nivel record, potrivit datelor publicate joi de Ministerul Sănătăţii. Au fost înregistrate 1.780 de cazuri noi în ultimele 24 de ore până la miezul nopţii pe 15 iulie, cel mai ridicat număr din ţară de la debutul pandemiei.

Netanyahu a declarat într-un comunicat joi că guvernul încearcă „să ia măsuri provizorii pentru a preveni o blocare generală pe fondul unui salt gigantic în morbiditate la aproximativ 1.800 de cazuri şi dublarea numărului de cazuri severe la fiecare şapte zile. Acesta este obiectivul”.

Au fost confirmate în total 44.714 cazuri de coronavirus în Israel, cu 20.100 de vindecări. Peste 200 de pacienţi sunt serios bolnavi, în timp ce 380 de persoane au murit până acum.

Succes în timpul primului val de infecții

La jumătatea lunii mai, numărul de noi infecţii pe zi în Israel a fost foarte redus. Dar după o relaxare rapidă a restricţiilor la sfârşitul lunii mai, cifrele au crescut vertiginos.

Netanyahu, care a fost lăudat pentru modul în care a gestionat primul val de infecţii, s-a confruntat cu critici tot mai mari în timp ce se luptă cu un al doilea val.

Miercuri seară, Netanyahu a anunţat o plată unică pentru toţi cetăţenii pentru a atenua criza financiară provocată de pandemie.

Plăţile trebuie încă aprobate de guvern şi, eventual, de către parlament.

Criticii au deplâns măsura ca fiind populistă şi vizând reducerea la tăcere a protestelor împotriva gestionării crizei.

Propunerea plăţii unice a intervenit la o săptămână după ce Netanyahu a prezentat un nou pachet de ajutor în valoare de aproximativ 22,8 miliarde de dolari pentru a atenua presiunea financiară din cauza pandemiei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News