Datele preliminare din Israel demonstrează o scădere substanțială a numărului de infecții cu COVID în rândul celor mai vulnerabile persoane, cele de peste 60 de ani, care au primit deja prima doză de vaccin.
În urmă cu aproape două săptămâni, un studiu al Serviciilor de Sănătate Maccabi observa o scădere cu 60% a infectărilor în rândul pacienților săi, la trei săptămâni după administrarea primei doze din vaccinul Pfizer/BioNTech.
Nu a fost clar însă dacă beneficiile erau simțite în mod egal de cei care erau predispuși la infecții cu simptome ușoare și de cei predispuși la forme severe ale COVID, scrie Times of Israel.
Ultimele informații oferite de furnizorul de servicii de sănătate din Israel răspund acum la această întrebare.
Potrivit datelor preliminare, scăderea numărului de spitalizări a început să fie observată imediat după 18 decembrie, data la care a început campanie de vaccinare în Israel.
Deja în ziua 23 după prima doză, adică la două zile după administrarea celei de-a doua doze, datele au arătat o scădere de 60% a spitalizărilor printre persoanele vaccinate – adică cele de peste 60 de ani. Datele au fost adunate după monitorizarea a 50.775 de pacienți și au rezultat din compararea numărului mediu săptămânal de spitalizări din acel moment cu cel existent imediat după debutul campaniei de vaccinare.
Galia Rahav, șefa secției de boli infecțioase de la cel mai mare spital din Israel, Sheba Medical Center, a declarat pentru Times of Israel că datele „sunt foarte importante”.
„Au un impact, deoarece în condițiile numărului mare de infectări și al răspândirii noilor variante de virus este greu să observi din datele generale cum influențează vaccinul lucrurile”, a explicat ea.
„Pentru că oferă doar situația spitalizărilor printre persoanele care au fost vaccinate, aceste date sunt valoroase”, a întărit Rahav, care nu a fost implicată în derularea studiului.
Ea a avertizat însă că o parte din scăderea numărului de spitalizări poate fi pusă pe seama tendinței noilor vaccinați de a respecta regulile lockdown-ului, lucru care ar fi putut duce automat și la o scădere a infectărilor.
Totuși, noile date oferit de Maccabi par să susțină cifrele date publicității acum două săptămâni de acest furnizor de servicii de sănătate, care a observat o reducere de 60% a scăderii ratei de infectare.
Israelul vaccinează la foc automat
Deocamdată, cifra noilor cazuri de COVID pare să rămână mare în Israel, care se confruntă cu un al treilea val epidemic, așa cum arată graficul infectărilor.
Premierul Benjamin Netanyahu și-a exprimat însă convingerea că ritmul rapid al campaniei de imunizare va permite țării să revină la normal și să își deschidă economia.
Vineri, Ministerul Sănătății a anunțat că peste 2,5 milioane de persoane – din populația de aproximativ 9 milioane a țării – au primit prima doză de vaccin.
În jur de 900.000 au primit și a doua doză.
De sâmbătă, pe lista persoanelor care pot fi vaccinate au intrat și israelienii cu vârste de peste 40 de ani.
Iar săptămâna trecută, autoritățile au anunțat că vor permite vaccinarea tinerilor de peste 16 ani, însă doar cu acordul părinților.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!