• Nu locul, ci rostul muzeului pe care Institutul “Elie Wiesel” îl vrea în curte la “Antipa” stârnește nedumeriri printre evreii din România.
de Maria Andrieș
Secretariatul General al Guvernului a cerut, săptămâna trecută, printr-o adresă, Muzeului Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” să cedeze 5.300 de metri pătrați din parc. Pe terenul respectiv ar urma să fie amplasat noul Muzeu al Evreilor și al Holocaustului. Acesta este un proiect al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, aflat în subordinea Guvernului.
Managerul Muzeului “Antipa” a refuzat cererea SGG, fiind chemat, săptămâna asta, la audieri în Parlament, împreună cu ministrul culturii.
Libertatea a încercat să afle și părerea comunității evreiești din România în legătură cu acest proiect. Pentru început, am discutat cu Israel Tanner, vicepreședintele Asociației Evreilor Victime ale Holocaustului din România (AERVH).
“Am rămas foarte puțini și foarte în vârstă”
Domnul Tanner a explicat că poate oferi doar o părere personală pe acest subiect.
“O părere a membrilor sau a câtorva membri e greu de dat, pentru că au rămas foarte, foarte puțini supraviețuitori în România. Din aceștia puțini care mai sunt, mulți sunt foarte în vârstă. Cel care vă vorbește acum a trecut de 80 de ani. Președintele, Liviu Beriș, are 92 de ani. El se ocupă de partea aceasta de cercetare, de documentare a Holocaustului. Eu sunt cu partea de ajutor efectiv al supraviețuitorilor. Îi ajutăm înainte de a trebui alții să ne ajute pe noi. Și anume, unul are Parkinson, nu mai poate să scrie, să semneze. Sau altul primește o despăgubire pentru muncă forțată în Germania și nu i-au intrat banii și trebuie să ne zbatem noi, să-și primească dreptul”.
“Noi, supraviețuitorii, suntem cantitate neglijabilă”
În legătură cu proiectul de construire a unui nou Muzeu al Holocaustului, vicepreședintele AERVH a afirmat că nu îi este clar care va fi rolul acestuia, printre celelalte instituții, dacă va fi un monument de arhitectură sau o arhivă vizitabilă.
“Știți și dumneavoastră foarte bine că mai mult sunt interesate în treaba asta, cu memoria Holocaustului, organizațiile evreiești internaționale. În România, avem un institut care e în subordinea Guvernului, condus de Alexandru Florian. Acolo lucrează oameni tineri, nu știu dacă sunt și evrei printre ei, dar chiar n-are nici o importanță. Lucrează istorici bine pregătiți. Există și Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, condus de istoricul Adrian Cioflâncă. Noi, supraviețuitorii Holocaustului, suntem chiar o cantitate neglijabilă. Admitem că unul dintre noi e zdravăn la minte. Dar el nu știe care e exact scopul acestui nou muzeu. E un muzeu care e din categoria celui din Ierusalim, Yad Vashem? A Memorialului din Washington? Nu știe. Muzee așa avem multe, sinagogi, temple unde poți să intri și să vezi un fotomontaj, un șal de rugăciune, o fotografie cu oameni care au fost uciși într-un pogrom”.
“Mulți evrei nu știu ce s-a întâmplat”
Când avea doi ani, Israel Tanner a fost deportat, împreună cu familia, în Transnistria. Împreună cu alți 43 de supraviețuitori ai Holocaustului, oficialul AERVH a fost decorat, în ianuarie, de președintele Klaus Iohannis.
Domnul Tanner a explicat de ce crede că supraviețuitorii sunt “cantitate neglijabilă”, minoritate: “Poate contam, cu un timp în urmă, când eram martori, ca într-un proces. Uite, domnule, asta și asta s-a întâmplat, pot să dovedesc. Pe noi ne reprezintă acum Federația Comunităților Evreiești din România. Există acolo oameni mai tineri, care au plecat din țară, din n motive, s-au întors și sunt din nou evrei români”.
În ciuda muzeelor și a institutelor de cercetare, Holocaustul din țara noastră e prea puțin cunoscut, sugerează oficialul AERVH.
“Inclusiv foarte mulți evrei nu știu ce s-a întâmplat, pentru că în România, în diverse provincii, au fost persecuții total diferite”, crede Israel Tanner. “Mulți nu știu că din Bucovina, întreaga Bucovină, cu tot cu nordul care a fost luat de URSS, toată lumea a fost deportată în Transnistria. Evreii din București se miră când află. E bine să spui lucrurile acestea. Cine nu dorește să le citească să nu le citească, treaba lui”.