Potrivit unui comunicat al parlamentului, scopul legii este acela de a „permite acestor organisme să încurajeze oamenii să se vaccineze, adresându-se lor personal”.
Textul de lege, adoptat cu 30 de voturi ”pentru” și 13 ”împotrivă”, este valabil trei luni sau până când pandemia va fi declarată încheiată.
Legea a fost adoptată cu scandal
Legea care permite autorităților să aibă acces la datele medicale ale cetățenilor a provocat scandal în Parlament.
În
cadrul dezbaterilor parlamentare de miercuri, lidera Partidului
Laburist, Merav Michaeli, l-a acuzat pe premierul Benjamin Netanyahu
că ”neagă dreptul cetățenilor la confidențialitate asupra
informațiilor lor medicale”.
Pe de altă parte, deputatul Haim Katz, din partidul de drepta Likud al premierului, susține că legea este ”un mijloc de a promova vaccinarea”.
Potrivit
parlamentului, informațiile personale accesate în baza legii
adoptate nu pot fi folosite în alte scopuri decât cel de a-i
încuraja pe oameni să se vaccineze.
De la începutul pandemiei, în Israel au fost înregistrate 760.000 de cazuri de Covid și 5.600 de decese.
Israelul a vaccinat cu două doze o treime din populație
Israelul
a administrat deja cele două doze de vaccin Pfizer/BioNTech unui
număr de trei milioane de persoane, reprezentând o treime din cei
aproximativ nouă milioane de locuitori ai săi.
Duminică, israelienii au ieșit pentru a treia oară din carantină de la începutul pandemiei. Au fost redeschise centrele comerciale și s-a reluat comerțul stradal pentru întreaga populație.
Totuși, unele locuri sunt deschise doar pentru cei cu ”insignă verde” – semn că acele persoane au primit a doua doză de vaccin cu cel puțin o săptămână înainte sau că s-au recuperat după boala provocată de Covid.
Măsura
este criticată de o parte a populației, care vedea în ea o formă
de discriminare a persoanelor nevaccinate.