Armata israeliană a dat asigurări că le-a cerut soldaţilor ONU, așa-numitele „Căști albastre”, să rămână „în spaţii protejate” înainte de a lansa atacuri „în apropierea” bazei lor.

Italia, principala ţară occidentală care contribuie la UNIFIL în ceea ce priveşte efectivele, cu aproape 900 de soldaţi mobilizaţi, a denunţat acte „intolerabile” şi l-a convocat pe ambasadorul israelian pentru un „protest ferm”.

Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a estimat că aceste tiruri „ar putea constitui crime de război şi, cu siguranţă, reprezintă încălcări foarte grave ale normelor dreptului internaţional umanitar”.

Spania a denunţat o „încălcare gravă a dreptului internaţional”, cerând ca securitatea „Căştilor albastre” să fie „garantată”.

SUA s-au declarat „foarte îngrijorate”, cerând aliatului lor „să nu ameninţe securitatea forţelor ONU de menţinere a păcii”.

Franţa a anunţat că „aşteaptă explicaţii” şi a „condamnat orice atingere la adresa securităţii UNIFIL”. Parisul solicitase, înainte de incident, o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe tema situației din Liban.

UNIFIL, cu 10.000 de soldaţi desfăşuraţi în sudul Libanului, a cerut încetarea ostilităţilor de când tirurile transfrontaliere dintre armata israeliană şi Hezbollah s-au transformat recent într-un război deschis.

Pe de altă parte, cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi alte 117 rănite în două atacuri aeriene efectuate de israelieni joi seara, la Beirut. Aceste raiduri sunt considerate a fi cele mai sângeroase în capitala Libanului de când Israelul și Hezbollah se află în război.

Urmărește-ne pe Google News