Detaliile au fost prezentate după o noapte de atacuri în care Israelul a vizat instituțiile financiare ale Hezbollah.
Într-o conferință de presă, Hagari arată unul dintre buncărele liderului Hezbollah ucis, Hassan Nasrallah, situat sub spitalul Sahel din Beirut.
„Buncărul a fost plasat în mod deliberat sub un spital și ascunde mai mult de jumătate de miliard de dolari în numerar și aur”, spune Hagari.
„Acești bani ar fi putut fi folosiți pentru a reabilita Libanul, dar au fost folosiți pentru a sprijini Hezbollah”, spune el.
“Tonight, I am going to declassify intelligence on a site that we did not strike—where Hezbollah has millions of dollars in gold and cash—in Hassan Nasrallahs bunker. Where is the bunker located? Directly under Al-Sahel Hospital in the heart of Beirut.”
— Israel Defense Forces (@IDF) October 21, 2024
Listen to IDF Spox.… pic.twitter.com/SjMZQpKqoJ
Spitalul libanez Sahel din suburbiile sudice ale Beirutului a fost evacuat, după ce Israelul a anunțat că sub el se află un buncăr al Hezbollah, a declarat directorul unității medicale, Fadi Alameh pentru Reuters.
IDF a spus că nu va lovi zona, dar a oferit poporului libanez detalii despre unde sunt intrările în buncăr.
Explozii în bastionul Hezbollah
Mai multe explozii puternice au fost auzite luni seară în suburbiile sudice ale Beirutului, un bastion al Hezbollah.
Loviturile israeliene au venit după ce IDF a cerut locuitorilor mai multor clădiri să le evacueze.
„Vă aflați în apropierea clădiri aparținând Hezbollah, pe care armata israeliană le va viza în viitorul apropiat”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Avichay Adraee, într-o postare pe X.
Anterior, IDF a afirmat că va continua să lovească țintele Hezbollah cu accent pe infrastructura lor financiară.
„Îndepărtaţi-vă imediat!”
Sute de locuitori din Beirut şi-au părăsit casele duminică seară, după ce în capitala libaneză s-au auzit mai multe explozii, Israelul avertizând anterior că se pregăteşte să atace ţinte legate de operaţiunile financiare ale grupului libanez Hezbollah şi le-a cerut oamenilor să plece imediat acele zone.
Un purtător de cuvânt militar israelian a declarat anterior, într-un mesaj postat pe platforma X, că „va începe să atace infrastructura aparţinând Asociaţiei Hezbollah Al-Qard Al-Hassan. Îndepărtaţi-vă imediat de ea”, le-a cerut el.
Asociaţia Al-Qard al-Hassan – despre care SUA au afirmat că este folosită de Hezbollah pentru a-şi gestiona finanţele – are mai mult de 30 de filiale în Liban, dintre care 15 în zonele dens populate din centrul Beirutului şi în suburbiile sale.
Nu a existat nicio declaraţie imediată din partea organizaţiei, a Hezbollah sau a guvernului libanez, menţionează Reuters.