Anunțul vine în timp ce marile publicații internaționeale relatează că o serie masivă de explozii au zguduit orașul Gaza în această seară.
Several loud explosions were heard in #Gaza. Arab journalists said that today’s shelling of the city may be the strongest since the beginning of the escalation of the situation in the Middle East.
— NEXTA (@nexta_tv) October 27, 2023
Earlier, Al-Jazeera correspondents reported that communications and the Internet… pic.twitter.com/FH45Mq4R7i
Contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al IDF, a anunțat, într-o conferință de presă, că armata israeliană este „pregătită pe toate fronturile” pentru a păstra securitatea Israelului și că își va extinde operațiunile terestre în această seară.
„Forțele aeriene lovesc țintele subterane în mod foarte semnificativ. În plus față de atacurile desfășurate în ultimele zile, forțele terestre își extind operațiunile în această seară”, a declarat el.
„Forțele de apărare israeliene operează la toate dimensiunile”, a precizat Hagari. „Suntem pregătiți să ne apărăm în toate sectoarele. Acționăm pentru a proteja interesele de securitate ale statului Israel”, a adăugat el.
Vorbind despre spitalul al Shifa, despre care IDF au afirmat că este folosit ca sediu al grupării militante palestiniene Hamas, el a precizat: „Am expus sfera subterană”.
Hagari a mai declarat că IDF vor continua să bombardeze orașul Gaza și zonele înconjurătoare din nordul Fâșiei Gaza și a reluat apelul ca palestinienii să se evacueze în sudul Fâșiei.
„Vom continua să atacăm în Gaza și în împrejurimi”, a adăugat el, spunându-le civililor palestinieni că vor găsi „condiții mai bune” în sudul enclavei.
Hagari a mai spus că soldații IDF sunt în „alertă maximă” de-a lungul frontierei de nord și că forțele au „eliminat mai multe celule” teroriste de-a lungul acesteia.
„În țară, vă invit să continuați să respectați instrucțiunile comandamentului frontului intern”, a mai afirmat el, adăugând că se lucrează la îmbunătățirea unei aplicații de alertă pentru cetățeni.
În ultimele două zile, forțele de infanterie și tancurile IDF au efectuat raiduri limitate în Fâșia Gaza.
În total, 310 soldați ai IDF au fost uciși până în prezent, a mai spus Hagari, iar 229 de persoane sunt ținute ostatice de Hamas.
Foto: Profimedia Images
Urmărește LIVETEXT desfășurarea războiului dintre Hamas și Israel