„Pozițiile mele pot fi rezumate în următoarele două propoziții. Israelul respinge categoric dictatele internaționale privind un acord permanent cu palestinienii. Un astfel de aranjament va fi obținut doar prin negocieri directe între părți, fără condiții prealabile”, a transmis Benjamin Netanyahu.

De asemenea, premierul israelian a afirmat că țara sa „va continua să se opună recunoașterii unilaterale a unui stat palestinian”, susținând că „o astfel de recunoaștere, în urma masacrului din 7 octombrie, ar oferi o recompensă uriașă unui terorism fără precedent și ar împiedica orice viitor acord de pace”.

Declarațiile lui Netanyahu vin în contextul apariției unor informații potrivit cărora SUA și mai mulți parteneri arabi pregătesc un plan pentru un acord de pace cuprinzător între Israel și palestinieni, care include un „calendar ferm” referitor la un stat palestinian.

Potrivit informațiilor Washington Post, care citează oficiali americani și arabi, un anunț privind proiectul ar putea fi făcut în următoarele câteva săptămâni, însă momentul depinde de măsura în care Israelul și Hamas vor reuși să ajungă la un acord pentru a întrerupe luptele din Gaza.

Întrebat joi, la CNN, despre aceste informații, Avi Hyman, purtător de cuvânt al Direcției Naționale de Diplomație Publică din biroul lui Netanyahu, a respins orice discuție, pentru moment, despre un stat palestinian.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

„Nu este momentul să vorbim despre cadouri pentru poporul palestinian. Aici, în Israel, suntem după masacrul din 7 octombrie. Acum este timpul pentru victorie – victoria totală împotriva Hamas. Și vom continua pe calea spre victorie. Toate discuțiile despre ziua de după Hamas vor fi purtate în ziua de după Hamas”, a spus oficialul israelian.

Președintele Joe Biden și-a exprimat speranța că un acord de încetare a focului, care ar include eliberarea ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni, ar putea duce la o pace mai durabilă „pe baza soluției celor două state”.

Benjamin Netanyahu s-a pronunțat însă, în trecut, de mai multe ori împotriva creării unui stat palestinian.

În luna ianuarie, Netanyahu a declarat într-o conferință de presă, că le-a spus oficialilor americani că nu va susține un stat palestinian ca parte a oricărui plan postbelic.

Ulterior, Biden a spus, tot după o discuție la telefon cu premierul israelian, că înființarea unui stat independent pentru palestinieni nu este imposibilă, cât timp Benjamin Netanyahu este prim-ministru.

Soluția celor două state se referă la împărțirea teritoriului dintre râul Iordan și Marea Mediterană pentru a crea două state israelian și palestinian independente și suverane, care să existe unul lângă celălalt.

Foto: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Marica13   •   17.02.2024, 18:03

Se descurca ei acolo...le avem si noi cu hoti nostri din parlament

parpalache   •   17.02.2024, 16:56

Cica cadouri!Dar Acordul de la Oslo din 2003 semnat de Israel prin premierul Itzak Rabin?Rasplatit imediat cu Premiul Nobel pentru Pace-pentru asta?Ca sa nu mai zic de Tratatul din 1948!

Realist2023   •   16.02.2024, 13:45

Priviti harta Isarelului recte a Palestinei si ganditi-va la momentul istoric: NICIODATA Israelul nu va fi de acord sa predea ce au ocupat deja, planul lor este un stat cu granite ... drepte. Conflictul va dura inca 1000 de ani.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump, furios pe Oprah Winfrey. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump, furios pe Oprah Winfrey. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI