Germania și Arabia Saudită le-au recomandat deja cetățenilor lor să părăsească Libanul din cauza unei posibile agravări a situației de securitate. Potrivit presei israeliene, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) și-au întărit prezența la granița cu Liban, iar soldații de pregătesc pentru lupte în munți și în medii urbane.

Ashar Fredman, analist la Institutul Misgav pentru Securitate Națională și Strategie Sionistă, avertizează că situația ar putea escalada rapid. Potrivit acestuia, o soluție diplomatică nu îndepărtează posibilitatea reizbucnirii conflictului, peste un an sau doi, interval de timp pe care „teroriştii” Hezbollah l-ar folosi pentru a-și crește capacitățile de luptă. Fredman crede că Israelul ar putea lansa o ofensivă împotriva Hezbollah, dar acest lucru ar presupune creșterea riscului pentru un conflict direct cu Iranul. În opinia sa, Iranul nu vrea un război cu Israelul și se concentrează pe programul său nuclear.

Potrivit lui Fredman, există un scenariu alternativ „în care Iranul încearcă să-și îmbunătățească capacitățile nucleare”. „Iranul poate instrui organizațiile sale marionete să atace Israelul, ceea ce ar putea duce la un război major în regiune”, a subliniat el.

La sfârșitul anului trecut, secretarul american al apărării Lloyd Austin l-a îndemnat pe omologul său israelian Yoav Galant să evite măsurile care ar putea duce la un război total cu Hezbollah. Austin a mai avertizat că provocările Hezbollah i-ar putea atrage pe israelieni și pe libanezi într-un război nedorit.

O soluție diplomatică la acest conflict devine tot mai puțin probabilă. Israelul a acționat până acum cu reținere, dar este pregătit pentru orice scenariu, a declarat Yoav Galant. La rândul său, președintele israelian Isaac Herzog și-a exprimat îngrijorarea că situația ar putea scăpa de sub control.

Hezbollah lansează atacuri aeriene împotriva teritoriului israelian încă de la începutul războiului dintre Israel și Hamas. IDF răspunde acestor atacuri cu lovituri asupra pozițiilor mișcării șiite libaneze. Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a amenințat deja Israelul cu un „război fără reguli și fără granițe”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News