„Soldaţii IDF (Forțele de Apărare ale Israelului – n.r.) au găsit deja arme şi alte infrastructuri teroriste. În ultima oră, am văzut dovezi concrete că teroriştii Hamas au folosit Spitalul Shifa ca sediu al terorii”, a spus oficialul sub protecția anonimatului, fără să precizeze în ce zonă a complexului spitalicesc are loc raidul și nici ce a găsit exact armata israeliană.
Același oficial a declarat că nu au existat tensiuni între trupele israeliene și personalul medical sau pacienții de la Al-Shifa care, spun el, se aflau într-o altă parte a unității medicale.
Soldații au interogat însă persoanele din zona percheziționată, a mai precizat oficialul, adăugând că „am înţeles că unul dintre ei este din Hamas”.
„Aceasta este o operaţiune extrem de precisă şi ţintită. Forţele noastre sunt prezente într-o zonă specifică din complexul foarte mare al Spitalului Shifa. Soldaţii noştri avansează lent şi deliberat, pe baza informaţiilor pe care le avem”, a mai spus oficialul.
De asemenea, el a precizat că patru militanți Hamas au fost uciși într-un schimb de focuri în afara Spitalului Al-Shifa.
În schimb, directorul general al spitalelor din Gaza, Mohammad Zaqout, a declarat pentru Al Jazeera, citând medici din interiorul unității medicale, că în timpul raidului din spital, trupele Israelului au intrat în subsolul clădirii de chirurgie, unde au interogat echipele medicale, pacienţii şi însoţitorii acestora, iar „unii dintre însoţitori au fost forţaţi să se dezbrace”, relatează CNN.
Directorul a afirmat și că tancurile armatei israeliene au început să plece din zona spitalului.
Forțele israeliene au anunțat că au lansat în noaptea de marți spre miercuri o operaţiune „ţintită” împotriva Hamas în Spitalul Al-Shifa, pe care, spune Israelul, gruparea îl folosește pentru a se ascunde și pentru a-și acoperi operațiunile, acuzații negate de Hamas și de personalul unității medicale.
Casa Albă și Pentagonul au confirmat marți afirmațiile Israelului, precizând că Hamas stochează arme și operează un centru de comandă din Spitalul Al-Shifa.
„Hamas și Jihadul Islamic Palestinian folosesc unele spitale din Fâșia Gaza, inclusiv Al-Shifa și tunelurile de sub ele, pentru a ascunde și pentru a-și susține operațiunile militare și pentru a ține ostatici”, a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, precizând în același timp că SUA nu sprijină Israelul să bombardeze instalații medicale.
Foto: Profimedia
MateiT • 16.11.2023, 16:41
Oameni buni, ce se intampla in Gaza a fost descris de profesori universitari Israelieni ce predau Holocaustul si Studiul Genocidului: Raz Segal si Omer Bartov, drept o campanie de Epurare Etnica si Genocid. Pe langa ei sunt numeroase personalitari care sustin asta: Dr Gabor Mate, ministrul Spaniei pt Drepturi Sociale Ione Belarra, Ilan Pappé, Craig Mokhiber, Miko Peled, Judith Butler, Jewish Voice for Peace, Jewish Currents, MSF. Cautati oricare dintre acestia daca vreti sa stiti Adevarul!
MateiT • 16.11.2023, 14:29
Peste 1200 de jurnalisti acuza mass-media Vestica de malpraxis jurnalistic, cautati protect-journalists.com Si Mass-media din Romania face asta, din pacate.