Circa 250 de persoane au fost răpite de luptătorii Hamas și duse în Gaza când gruparea a atacat pe 7 octombrie 2023 sudul Israelului.

O parte dintre aceștia au fost eliberați în timpul unui armistițiu din noiembrie, în timp ce alții au fost recuperați, în viață sau morți, de trupele israeliene.

Potrivit guvernului israelian, 120 de ostatici rămân în captivitate, iar despre 43 se crede că au decedat, pe baza unor informații pe care autoritățile le au din diverse surse, precum indicii obținute de serviciile de informații, imagini filmate de camerele de supraveghere sau de martori și analize criminalistice.

Unii oficiali au declarat, sub protecția anonimatului, că numărul celor decedați ar putea fi mai mare.

Hamas, care a amenințat la începutul războiului că va executa ostatici ca represalii la atacurile aeriene israeliene, a spus ulterior că atacurile Israelului au cauzat moartea ostaticilor.

Israelul nu a exclus asta în toate cazurile, dar a precizat că unele cadavre recuperate au arătat semne de execuție.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

iugavirgil 04.06.2024, 12:18

mare tragedie , s au executat efectiv intre ei intr o lupta oarba si surda fara sfarsit

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.