Într-un discurs susţinut la un eveniment oficial, liderul brazilian a condamnat din nou acţiunile „teroriste” ale grupării islamiste palestiniene Hamas care au declanşat pe 7 octombrie războiul cu Israelul.

El a subliniat însă că răspunsul militar la care a recurs guvernul condus de Benjamin Netanyahu este „la fel de grav”, după ce bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza au provocat peste 11.180 de morţi, dintre care 4.609 (aproximativ 40%) sunt copii, conform celui mai recent bilanț publicat luni de Ministerul palestinian al Sănătății.

„Nu am văzut niciodată ştiri cu copii drept victime preferenţiale ale unui război; (armata israeliană) lansează bombe acolo unde sunt copii şi spitale sub pretextul că se află un terorist acolo”, a remarcat Lula da Silva, în timp ce armata israeliană se apropie de unul dintre principalele spitale din oraşul Gaza.

Pe de altă parte, salutând evacuarea unui grup de 32 de cetăţeni brazilieni din enclava asediată, preşedintele a spus că această evacuare, negociată timp de trei săptămâni, a fost obţinută cu „multe sacrificii”, întrucât „a depins de bunăvoinţa Israelului”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

Dori.l   •   15.11.2023, 08:56

Vietile acelea sunt pierdute... prea multa vorba in zadar.

chiruleonard   •   14.11.2023, 10:00

Pacat ca s-a ajuns in aceasta situatie trista....

Aura1   •   14.11.2023, 08:34

Este clar că nu au nici un criteriu, altfel nu ar fi atâtea victime.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI