Deși nu a fost depusă o plângere în mod oficial, polițiștii din Moinești s-au autosesizat, au verificat microbuzul și ocupanții săi și au constatat că nu există nici o dovadă a unor activități ilegale, arată desteptarea.ro.
![Isteria răpirii copiilor pentru recoltarea organelor a apărut în Bacău. Cine sunt ocupanții microbuzului alb. Poliția a făcut anchetă]()
Voluntarii asociației care se ocupă cu strângerea de fonduri erau pe punctul de a fi agresați de oamenii furioși, chiar în apropierea sediului poliției.
“Soțul meu m-a sunat și mi-a zis că au fost opriți de către polițiștii din Moinești și duși la secție pentru verificări. De acolo m-a sunat și vorbeam cu el când deodată am auzit o femeie care țipa la el și îl făcea infractor. L-am întrebat ce s-a întâmplat, și mi-a spus că sunt câteva persoane care amenință că îi ciomagesc pe el și voluntari. Mașina e a noastră personală și soțul meu e șofer la o asociație umanitară. Nu știm de la cine a pornit prostia asta imensă. Dar nu vrem să fim luați la bătaie”, ne-a declarat Alexandra Gherasim.
(…) “Am fost la poliție unde ne-au luat datele și amprentele din cauza unei glume făcute de niște copii inculți”, a declarat el pentru Deșteptarea. “Noi rămânem cu pata asta. Oriunde vom merge, toată lumea se va holba la noi și la mașină ca la niște criminali în libertate”, a mai spus Alexandra Gherasim.
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Legenda ambulanței negre
Legenda ambulanței care răpește copii pentru a le fura organele apare periodic în mediul urban. O varianta a circulat și înainte de 1989 – atunci era vorba despre sectanți care golesc oamenii de sânge.
Acum câțiva ani s-a produs panică în Bacău, în rândul elevilor de liceu, când s-a răspândit zvonul că o ambulanță neagră răpește elevii și le fură rinichii. La fel s-a întâmplat și în București, Ploiești, Târgu Mureș, Zalău, Sibiu, Baia Mare, Slatina, Gura Humorului și alte orașe din țară.
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac