Pe a doua alee dinspre Bulevardul Schitu Măgureanu, în apropiere de celebrul restaurant Monte Carlo, șase bănci abandonate fac veacul de când au ajuns în România. Reprezintă doar o parte din mobilierul stradal creat în urmă cu un secol într-o turnătorie celebră din Franța secolului XIX-XX – la „Fonderie Barbezat et Cie” și adus în Regatul României, în centrul Capitalei.

Existența băncilor a fost remarcată recent de un fost consilier local al USR, Cristian Bulfon, pasionat de istorie, cel care a și scris despre trecutul acestora.

Pe laterala băncilor din fontă se poate vedea și astăzi inscripția „Val dOsne Barbezat”. Acestea au fost executate la turnătoria de artă a lui Gustave Barbezat, din Val dOsne, Franța. „Turnătoria, «Fonderie Barbezat et Cie», era una celebră în a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX, pentru lucrările de mobilier urban executate și prezente și acum în multe orașe din Europa”, spune Bulfon.

Pe băncile unicat din București se mai poate observa și vechea siglă a Bucureștiului, ce îl reprezintă pe Sfântul Dumitru, ocrotitorul orașului, ceea ce înseamnă că setul de bănci a fost o comandă specială pentru România.

O imagine cu o astfel de bancă a fost realizată în 1934 de fotograful german Willy Pragher. În ea, în spatele unei florărese care vindea lalele, poate fi zărită banca.

Inclusiv fostul consilier Cristian Bulfon a publicat o imagine veche, de aproape o sută de ani, cu un negustor ce vindea covrigi, tot în zona Pieței Universității. 

Conform acestuia, „amplasamentul inițial, de la începutul secolului XX, era în fața Universității din București, ulterior, probabil prin anii 30, au ajuns în Cișmigiu unde, din păcate, deteriorate și reparate de mântuială, sunt îngropate aproape o treime în straturile succesive de pământ și asfalt puse în decursul timpului”.

Bănci ca la Paris

Băncile precum cele aduse în România existau și la Paris. Pe pagina de Facebook John dOrbigny Immobilier sunt sute și mii de imagini vechi ale Parisului. Una dintre ele, din 15 ianuarie 1924, cu o bancă identică cu cele din România, realizată tot la turnătoria lui Gustave Barbezat, din Val dOsne.

Stâlpi de iluminat de acum 130 de ani

În București, mai sunt obiecte unicat pe care există sigla veche a orașului și cu imaginea Sfântului Dumitru. Libertatea a scris în iunie 2020 despre stâlpii de iluminat din Dealul Mitropoliei, vechi de aproape 130 de ani, realizați de industriașul Pierre Keilhauer. Dar și alți trei, turnați în atelierul francezului Louis Lemaître.

 
 

Urmărește-ne pe Google News