Istoria dureroasă a Canalului Dunăre-Marea Neagră | «Magistrala albastră», construită cu sânge şi lacrimi

Lagărul de muncă de la Cernavodă, judeţul Constanţa, a fost primul din cele 14 şantiere deschise pentru lucrările la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Iniţial s-a început treaba cu salariaţi, dar la scurt timp, cei responsabili şi-au dat seama că nu aveau suficienţi oameni, astfel că au încercat să aducă şi militari. Până la urmă însă, greul l-au dus deţinuţii, mulţi dintre ei închişi din motive politice. Potrivit unor documente din arhiva serviciilor secrete britanice, fiecare prizonier trebuia să sape cel puţin şase metri de pământ pe zi. Iar tinerii de 15-18 ani erau obligaţi să transporte cel puţin 50 de încărcături de piatră pe o distanţă de 200-300 de metri pe zi. Dacă nu realizau norma, prizonierii erau înfometaţi sau puşi să petreacă noaptea afară, în frig.Îngropaţi fără lumânare Potrivit datelor oficiale, în perioada 1949- 1953, când s-a lucrat la canal numai cu deţinuţi, au fost înregistrate peste 800 de decese. Potrivit istoricilor însă, alţi 1.000 de oameni au murit fără a li se mai da apoi de urmă. În prezent, pe locul coloniei Columbia de la Cernavodă se află un cartier ce poartă acelaşi nume, iar de-a lungul anilor, doar mărturiile supravieţuitorilor au mai amintit de ororile petrecute aici. Asta până zilele trecute, când a fost pus sub acuzare unul dintre torţionari. Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, Florian Cormoş (87 de ani) a fost comandant în colonia Columbia timp de patru luni, în iarna dintre anii 1952 – 1953, când s-au înregistrat nu mai puţin de 115 decese. Numărul atât de mare de morţi i-a îngrozit chiar şi pe comunişti, care l-au schimbat din funcţie. Doamna Georgeta avea 13 ani când s-a înfiinţat colonia de muncă de la Cernavodă, iar copilăria şi-a petrecut-o foarte aproape de barăcile deţinuţilor. “În iarna din 1952 – 1953 mureau foarte mulţi, foarte mulţi. Noi, copiii, ştiam că au murit şi ne ţineam după căruţa funerară şi plângeam. La două-trei zile ne duceam şi luam flori de acasă sau o lumânare şi mergeam să le punem la groapă. Pe cruce nu era scris nici un nume“, a povestit bătrâna, cutremurată încă , pentru reporterntv.ro. În ciuda acuzaţiilor înfiorătoare, Cormoş îşi susţine nevinovăţia şi spune senin că doar a respectat ordinele, restul sunt minciuni: “Unul să spună că a fost bătut pe canal… Da cine să-i bată, că n-aveai timp. Eu încă sper că vor fi oameni înţelegători şi că nu se vor lua după toate minciunile care s-au declarat”.