Bărbaţii se castrau, femeile îşi tăiau sânii

Sectanţii, care spuneau despre ei că sunt singurii “curaţi” din lume, considerau că Adam şi Eva au păcătuit prin actul sexual, aşa că păcatul original nu poate fi stârpit decât prin tăierea părţilor genitale ale bărbatului şi a sânilor femeii. Pentru ca secta lor să nu se piardă, bărbaţii se mutilau abia după ce făceau copii sau îşi obligau femeile să se prostitueze. Operaţia prin care aceştia deveneau eunuci era de obicei făcută de femeile mai în vârstă, cu ajutorul unor instrumente rudimentare – un brici sau o foarfecă. Sângerarea era apoi oprită cu un fier încins. Însă erau şi membri fanatici, care-şi tăiau singuri bărbăţia cu o bardă sau chiar un ciob. Deşi istoria scopiţilor este puţin cunoscută, în România au fost număraţi la recensământul din 1861 nu mai puţin de 20.000 de membri. Comunităţi erau stabilite la Iaşi, la Galaţi, dar şi la Bucureşti, unde se formase o întreagă colonie între strada Romană şi Calea Moşilor.

Găgăuzii se fereau de «şerpărie»

Celălalt sat-vedetă al comunei Limanu, Vama Veche, a fost în trecut evitat de localnicii din zonă din cauza terenului deloc primitor. Găgăuzii, care l-au întemeiat în anul 1811, îi spuneau Yilanlîk, adică “loc plin cu şerpi”. Denumirea oficială (Ilanlîc) s-a păstrat până în 1913, apoi s-a transformat în Vama Veche. Istoria turistică a aşezării a început în jurul anilor 40, când, după tratatul de la Craiova din acelaşi an, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul, iar o parte din societatea mondenă care îşi făcea vacanţele la Balcic s-a reorientat spre Vama Veche şi 2 Mai. În primele atestări, satul Vama Veche este prezentat ca o aşezare locuită de câteva zeci de familii, majoritatea agricultori şi pescari, astfel că ideea că acesta ar putea deveni un important punct de atracţie turistică părea o ipoteză nerealistă.

Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator
Recomandări
Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator

Studenţii din Cluj, primii vamaioţi

În anii 1960-1980, satul Vama Veche era cunoscut în special studenţilor din Cluj- Napoca, aduşi în fiecare an aici, în tabără. Universitatea din Cluj- Napoca avea contract cu satul Vama Veche şi, prin sindicatul instituţiei, transporta serii de turişti din două în două săptămâni, începând de pe 15 iunie şi până pe 15 septembrie. Tot universitatea construise în sat şi o cantină, pentru a le asigura mesele studenţilor – acesta fiind, de altfel, şi singurul loc unde se putea mânca, în afara caselor localnicilor. În acea perioadă nu existau baruri sau restaurante ci doar plaja, care era mult mai mare şi înconjurată de mărăcini şi terenuri agricole. De asemenea, fiind zonă de graniţă, până în 1990, camparea pe plajă nu era posibilă, astfel că turiştii care veneau în Vama Veche stăteau la gazde. Se cazau în câte-o cameră răcoroasă, închiriată în casele văruite în alb ale localnicilor, în care nu exista curent electric, duşul era improvizat dintr-un cazan suspendat pe un trepied, iar toaletele erau în curte. În aceeaşi perioadă, se pare că reprezentanţii Partidului Comunist şi-ar fi pus în plan să intre cu buldozerele peste casele sărăcăcioase ale ţăranilor din Vama Veche. Planul era de a-i muta pe localnici în câteva blocuri insalubre din 2 Mai, urmând ca în locul satului de lângă graniţă să fie arat tot pământul şi apoi cultivat.

Accident rutier provocat intenționat la Timișoara: are în spate despăgubirea pentru despărțire. O răfuială similară s-a soldat în Germania cu crimă | Video
Recomandări
Accident rutier provocat intenționat la Timișoara: are în spate despăgubirea pentru despărțire. O răfuială similară s-a soldat în Germania cu crimă | Video

Revoluţia din 1989 a salvat Vama Veche

Utilajele au reuşit să dărâme câteva case de la intrarea în satul Vama Veche dinspre 2 Mai chiar în decembrie 1989. Au urmat însă zilele Revoluţiei şi schimbarea regimului comunist, astfel că planul a fost uitat. Acesta a fost singurul motiv pentru care casele şi oamenii au rămas pe loc, iar de atunci, destinul lor s-a schimbat complet. Studenţii clujeni au continuat să vină în Vama Veche, aduncând cu ei prieteni, iubite şi mai târziu familia întreagă, şi, încetul cu încetul, tot mai mulţi oameni au început să audă de-spre acest nou loc de pe Litoral. În anii de după Revoluţie, a continuat să funcţioneze foarte bine o formă rudimentară a agroturismului, atât de apreciat în prezent în multe alte zone din ţară. Cazarea se făcea în locuinţele sătenilor, iar turiştii plăteau câţiva bănuţi pentru un pat şi o farfurie cu borş de peşte. În acest fel, un sejur la mare costa mai nimic pentru ei, însă pentru localnici era un mod de a-şi suplimenta veniturile şi de a reuşi să strângă peste vară o sumă frumuşică de bani, care să îi ajute să treacă iarna cu bine.
Turiştii sosiţi în zonă erau aproximativ aceiaşi în fiecare an, astfel că s-au legat prietenii pe viaţă între mulţi dintre ei. O bună dovadă în acest sens o reprezintă chiar biserica din Vama Veche. Primul bar deschis în sat, în 1995, a fost “La Bibi”, unde ziua se lua masa, iar seara se organizau expoziţii de pictură sau concerte de jazz. Pornind de la o discuţie cu un grup de clienţi pictori şi sculptori, proprietarul a decis să organizeze o strângere de fonduri, pentru a ridica o biserică în sat. Astfel, după trei sezoane, s-a adunat o sumă frumuşică, suficientă pentru a cumpăra materialele, iar arhitecţii care au lucrat la ea au fost tot din rândul turiştilor care obişnuiau să îşi petreacă verile în acest sat.

Fesuri cu Gafencu şi sacoşe cu Țuțea. Site-ul de îmbrăcăminte care promovează produse cu chipurile unor exponenți ai Mişcării Legionare
Recomandări
Fesuri cu Gafencu şi sacoşe cu Țuțea. Site-ul de îmbrăcăminte care promovează produse cu chipurile unor exponenți ai Mişcării Legionare

Zona riscă să fie compromisă de afluxul de turişti

Istoria incredibilă a celor mai populare staţiuni de pe litoralul românesc | 2 Mai a fost sat de castraţi, iar Vama Veche, şerpărie!
Acum, Vama Veche e la fel de aglomerată ca staţiunile din nordul litoralului. Turismul ecologic s-a transformat într-unul de masă
Această situaţie a durat aproape 10 ani, până ce, încântaţi de lipsa de îngrădire de orice fel din Vama Veche, tot mai mulţi oameni au început să vină, ca să se vadă cu ochii lor despre ce este vorba. Îngrijoraţi de schimbările pe care un aflux crescut de turişti le implică şi după un conflict cu primăria, care voia să interzică întinderea corturilor pe plajă, în 2003, tot un grup de arhitecţi şi antropo-logi conturat în Cluj-Napoca şi care includea şi oameni din mass-media a pus bazele Asociaţiei pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural şi a pornit curentul numit “Salvaţi Vama Veche”. Sperau că vor putea păstra satul aşa cum ei înşişi l-au cunoscut.
Planul lor ar fi putut funcţiona pe hârtie, însă această mişcare de popularizare a zonei a lucrat tocmai împotriva a ceea ce ei susţineau. Dorind să facă auzită cauza lor, membrii ONG-ului au pus bazele Festivalului “Stuffstock Vama Veche”, care se voia a fi o copie a şi mai cunoscutului festival american Woodstock. Evenimentul, care a devenit unul anual şi încă mai are loc şi în zilele noastre, a devenit atât de cunoscut, încât a atras de la an la an tot mai mulţi turişti, mulţi veniţi pentru prima dată pentru a trăi pe pielea lor libertatea din Vama Veche.
În cei 13 ani trecuţi de la înfiinţarea festivalului, principiile de la care acesta a plecat au fost uitate, turismul ecologic s-a transformat într-unul de masă, comunitatea locală este tot mai puţin implicată, în schimb, afaceriştii sunt “pe val” cu businessuri sezoniere, iar numărul turiştilor, estimat în jurul a 500 de persoane în 2005, a ajuns în 2011 la o cifră de peste 5.500. Neoficial însă, în perioadele de vârf, numărul acestora a depăşit chiar 15.000, iar în 2011, la cea de-a noua ediţie a Festivalului “Stuffstock Vama Veche”, organizatorii au anunţat că au avut 50.000 de participanţi.
FOTO: Eugene Pittard, “La Roumanie Valachie – Moldavie – Dobrudja”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.