Surse de varf din PSD, citate de AM Press, spun ca demisia lui Dan Ioan Popescu, tainuita pana acum, a fost precedata de o disputa apriga intre cei doi pe tema privatizarii societatilor Electrica. Adrian Nastase ar vedea intr-un fel privatizarea societatilor Electrica, precedata de anularea unor datorii, iar Dan Ioan Popescu ar avea propriile sale solutii si interese. Nu e prima data cand intre cei doi fruntasi ai PSD exista dispute. Adrian Nastase, intr-o analiza a Organizatiei municipale PSD Bucuresti, a adus anul trecut critici severe conducerii acesteia, in speta presedintelui organizatiei, Dan Ioan Popescu. Acesta, la randu-i, a fost partizanul variantei Iliescu in privinta alegerilor anticipate, facand nota discordanta cu seful sau de partid si cu ceilalti membri ai cabinetului. Surse in general bine documentate spun ca una din solutiile pentru Cotroceni, agreata la un moment dat de Ion Iliescu, ar fi fost Dan Ioan Popescu. S-a discutat chiar si despre un guvern de rezerva al sefului PSD Bucuresti. Stirea venita pe AM Press nu i-a mirat prea tare pe liderii PSD. Cei mai multi dintre cei contactati de noi au pus, insa, aceasta controversa pe seama apropiatului Consiliu National al PSD, unde ar urma sa se ia decizii importante. Sursele citate spun ca posibilele probleme ridicate de cei doi ar fi privatizarea Petrom, societate pe care Popescu ar fi dorit s-o vanda rusilor, reesalonarea datoriilor unor societati comerciale si persoana lui Cozmin Gusa. Acesta este preferatul premierului pentru postul de primar general, dar nedorit de organizatia PSD de Bucuresti si implicit de presedintele acesteia, Dan Ioan Popescu. Nici premierul Adrian Nastase nu a stat departe de acest subiect, iar prin vocea purtatorului de cuvant al Guvernului, Despina Neagoe, a respins aceasta informatie, adaugand ca ,,discutia nu a avut loc niciodata in realitate,,. La randul sau, Ministerul Economiei si Comertului a dezmintit ieri, printr-un comunicat de presa, o presupusa demisie a lui Dan Ioan Popescu. ,,MEC va continua sa isi desfasoare activitatea dedicata atingerii obiectivelor societatii romanesti si Guvernului – de dezvoltarea mediului economic si integrarea in structurile euro-atlantice si europene,,. Cu toate acestea, Dan Ioan Popescu a declarat pentru AM Press ca va face comentarii pe aceasta tema in cursul zilei de azi. ,,Mi se pare normal sa comentez discutiile pe care le-am avut cu premierul Adrian Nastase,,, a precizat ministrul, confirmand ca ceva probleme au existat.