Vladimir Putin „va ataca un stat NATO, absolut. Va ataca hibrid. Foarte simplu. Deci Putin va testa NATO nu prin drone, nu prin avioane, bombițe care pică… Nu, Putin va ataca un stat NATO. Hibrid sau cum îl va ataca, dar n-am nicio îndoială. Vă dau în scris. (…) Nu mâine, nu poimâine, dar se va întâmpla. Ne-a spus-o Putin că se întâmplă. Ne-a spus ce va face!”, a declarat expertul.
Legat de orizontul de timp în care ar putea avea loc un astfel de atac, Armand Goșu spune că situația depinde de evoluțiile de pe frontul din Ucraina, precizând că „dacă Occidentul chiar va abandona Ucraina, s-ar putea să se întâmple surprinzător de repede”.
Potrivit acestuia, printre țintele liderului de la Kremlin se numără statele baltice și chiar Polonia. Armand Goșu a amintit, în acest context, că în noaptea alegerilor prezidențiale din Rusia, Putin a spus că „vrea frontierele, nu ale URSS-ului, ci ale Imperiului Rus”.
„Păi, în 1914 nu exista nicio Polonie, nu existau nici țările baltice, nu exista nici Kazahstanul. Atunci, proiecția de putere a lui Putin pe acest mandat de șase ani de președinte înseamnă înghițirea unor țări, înseamnă războaie cu câteva țări și dispariția unor vecini de pe hartă”, a explicat istoricul.
De asemenea, el a afirmat că nu știe dacă Republica Moldova va supraviețui unei astfel de expansiuni a Rusiei. „Republica Moldova nu mai există în scenariul ăla, și pur și simplu viitoarea graniță va fi pe Prut”, a precizat Goșu.
În ceea ce privește România, expertul a explicat că avantajul țării noastre este că „ea nu a fost niciodată parte a Imperiului Rus” – „mai puțin partea locuită de românii din Republica Moldova” – iar Vladimir Putin „vrea vechile granițe ale Imperiului Rus”.
Întrebat în ce măsură contează apartenența țării noastre la NATO, istoricul a precizat: „Pentru moralul nostru contează, dar să nu dea Dumnezeu să fie nevoie să punem la încercare această Alianță. Ar fi mult mai bine să ne pregătim noi să facem față, cum face Polonia, cum fac țările baltice. Suntem puțini, și ar trebui să învățăm să ne unim, pentru că va fi destul de dificil la nivelul NATO”.
„N-a fost niciodată mai confortabil pentru Putin”
Referindu-se la războiul din Ucraina, Armand Goșu a vorbit despre o situație „dramatică” atât pentru Kiev, cât și „pentru noi, cei din Occident, și pozitivă pentru Rusia”.
„N-a fost niciodată mai confortabil pentru Putin. Nu nu s-a simțit mai bine decât se simte acum. De ce? Pentru că întârzie foarte mult, neașteptat de mult, ajutorul occidental”, a explicat istoricul.
Întrebat dacă se așteaptă ca SUA să voteze pachetul de ajutor pentru Ucraina înainte de alegerile prezidențiale din luna noiembrie, Goșu s-a declarat sceptic.
„La cum merg lucrurile acum, nu cred că vor mai vota. Doar dacă se întâmplă ceva dramatic pe front, dacă pică Harkovul, dacă începe în Ucraina, iar, un exod masiv de populație, dacă e ceva care să readucă subiectul Ucraina pe prima poziție în știrile americane. Dar asta este puțin probabil să se întâmple”, pentru că „Putin a învățat să nu mai escaladeze el, pentru că de câte ori a escaladat el în acești doi ani de război, reacția Occidentului a fost să sprijine și mai puternic Ucraina”.
Interviul integral pe Știrileprotv.ro
andulush • 14.04.2024, 12:20
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.