Prezenți la 448 de intervenții

În 2024, ISU Brăila a reușit să recruteze 46 de noi voluntari, ajungând la un total de 81 de persoane implicate activ în acțiuni de prevenire și intervenție.

Acești voluntari nu sunt doar observatori, ci iau parte direct la intervenții reale, sprijinind echipajele profesioniste. În ultimele luni, ei au fost prezenți la 448 de intervenții, asistând la stingerea incendiilor, descarcerare și acordarea primului ajutor.

De asemenea, au participat la 42 de activități de informare preventivă, educând populația cu privire la măsurile esențiale de siguranță.

Inspectorul-șef al ISU Brăila, colonelul Ion Cristian, a evidențiat impactul pe care acești voluntari îl au asupra comunității.

„Voluntarii sunt o resursă valoroasă și indispensabilă pentru ISU. Prin dedicarea lor, nu doar că își dezvoltă abilități esențiale pentru gestionarea situațiilor critice, dar contribuie și la siguranța comunității. Creșterea interesului din partea liceenilor ne dă speranță că vom avea mereu oameni pregătiți să intervină atunci când este nevoie”, a transmis Ion Cristian.

Mai mult decât un simplu voluntariat

Pentru mulți tineri, participarea la „Salvator din pasiune” este mai mult decât un simplu voluntariat – este o experiență care le formează caracterul și îi ajută să își definească viitorul profesional.

Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani
Recomandări
Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

„La început, am venit din curiozitate, dar apoi am descoperit cât de mult îmi place această activitate. Am avut ocazia să particip la exerciții de simulare și la campanii de prevenire a incendiilor. Cel mai frumos este faptul că nu suntem doar voluntari, ci o adevărată familie. Ne sprijinim unii pe alții și învățăm de la cei mai experimentați”, a declarat Răzvan P., 16 ani.

Mulți dintre voluntari afirmă că programul le-a influențat dezvoltarea personală și le-a oferit claritate în alegerea unei cariere.

Unii își doresc să devină pompieri, în timp ce alții vor să aplice cunoștințele dobândite în alte domenii.

În noiembrie 2024, ISU „Dunărea” Brăila a organizat și un exercițiu complex de intervenție, pentru testarea capacității de reacție în situații de urgență.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.