Părintele Nicolae Bordaşiu, de la Biserica Sfântul Silvestru din București, care a suferit prigoana, temnița și represaliile regimului comunist, le transmite românilor de Florii să fie uniți în credință, pentru că numai așa vor învinge toate ispitele și asupririle. ”Poporul român ar trebui să fie condus nu de principiile materialiste, ci uniți în credință și în simțiri”, spune părintele Bordașiu, cu care au vorbit reporterii Libertatea, înainte de Duminica Floriilor și de Paștele ortodox.
De jumătate de secol este în slujba Bisericii părintele Nicolae Bordaşiu, care împlinește în luna mai 94 de ani. A făcut parte din grupul de tineri din mișcarea „Rugul Aprins”, de la Mănăstirea Antim, împreună cu alţi 11. A fost secretar şi apoi preşedintele Asociaţiei Studenţilor Teologi. Pentru a contracara activitatea utecistă în rândul studenţilor, a înfiinţat Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS), decizie pentru care a fost arestat în 1948.
Părintele Nicolae Bordaşiu a stat ascuns din 1948 până în 1955, prin satele bihorene, fiind căutat de Securitate pentru o condamnare la 20 de ani închisoare, decisă în lipsă. A fost descoperit şi arestat în 1955, iar pentru el au urmat ani grei de închisoare prin Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic între 1955 și 1964.
Mesajul părintelui Nicolae Bordaşiu pentru români, de Florii
”Biserica noastră ortodoxă românească este atât de frumos pregătită încât, sâmbătă după-masă, va porni în procesiunea cu ramurile de finic, amintind de modul în care l-au întâmpinat pe Mântuitorul la intrarea în Ierusalim. Duminica Floriilor, din vremea Mântuitorului, a fost o zi în care poporul își arăta atașamentul, dragostea, deschiderea spre noua învățătură a Mântuitorului Iisus Hristos, cel care i-a îndreptat pe cei bolnavi din Israel, i-a luminat pe cei care erau în întunericul necunoștinței. Și, cum era unul din Sfânta Treime, a descoperit oamenilor învățătura cea dreaptă, care arăta tuturor posibilitatea de a se reîntoarce, alături de Dumnezeu, prin mărturisirea credinței în Sfânta Treime”, spune părintele Bordașiu.
”Să ne rugăm cu gândul curat și Dumnezeu va primi ruga noastră”
Părintele îndeamnă la rugăciune, după puteri, dar cu gând curat. Îndeamnă creștinii ortodocși la Spovedanie, ca să mai scape de păcate, și la Împărtășanie.
”Așadar, să ne rugăm cu gândul curat și Dumnezeu va primi ruga noastră. Marea greutate este că oamenii se ascund de Sfânta Spovedanie și poartă cu ei păcatele. În loc să înțeleagă că Dumnezeu, prin Mântuitorul Iisus Hristos, le-a dat acest mare dar, Spovedania, spre a le ușura sufletele. A merge la Spovedanie nu este o sarcină grea, ci este ca să aducă ușurare sufletelor. Iar dacă ar merge mai des la Spovedanie, și-ar ușura sufletul de păcat. Spovedania să fie sinceră și ori de câte ori aveți sufletul împovărat”, mai spune părintele Bordașiu.
Creștinii trebuie să participe la Sfânta Liturghie, pentru că Biserica săvârșește această slujbă în dialog cu Dumnezeu.
”Cea mai înaltă manifestare a creștinilor este participarea la Sfânta Liturghie, pe care niciodată nu o face preotul singur. Biserica noastră ortodoxă săvârșește slujba în dialog cu Bunul Dumnezeu”, adaugă părintele Bordașiu.
”Românii să fie uniți prin credință și să învingă toate ispitele și asupririle”
”Aș dori ca toți românii să fie uniți prin credința în Dumnezeu și să învingă prin această credință toate ispitele și toate asupririle care le vin de la cel rău, în orice formă ar veni. Să nu uite niciodată că suntem făpturile lui și că ne-a încredințat această taină a Sfintei Împărtășanii ca să ne putem Mântui.
De aceea, poporul român ar trebui să fie condus nu de principiile materialiste, ci uniți în credință și în simțiri, cum spune Coșbuc într-o poezie: «Cu dreaptă-nălțată spre Tatăl de Sus/ Jurat-am pe tot ce strămoșii ne-au spus/ Unire-ntre frați, pe Domn să-l iubim / Și-altarul de jertă al națiunii să fim/ Și sufletul neamului nostru». Așa trebuie să simțim toți puternica dragoste care trebuie să-l lege pe om de Dumnezeu și să avem conștiința că poporul român s-a născut creștin. Că în pragul Bisericii i-a venit lumina care l-a călăuzit, care ne-a unit. Avem origine comună, limba și credința ortodoxă. Dacă ar fi și azi conștienți de acest fapt, am fi una și am zice într-un glas: «Doamne, miluiește!»”, spune părintele Nicolae Bordașiu în mesajul de Florii.
Citește și: