ComenteazăAcum o lună, pe 22 februarie, Italia avea câteva zeci de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus și două decese, o situație potențial îngrijorătoare, dar care nu i-a împins pe oficiali la măsuri severe și imediate de restricționare a circulației oamenilor.
Duminică, pe 22 martie, autoritățile anunțau o cifră șocantă – moartea a 651 de oameni în doar 24 de ore, după decesul altor 793, sâmbătă – și aplicarea unor reguli draconice de carantină, ce presupun nu doar închiderea oamenilor în case, dar și oprirea producției care nu este necesară, în întreaga țară.
Dar, scrie New York Times, Italia a ajuns la astfel de decizii dure în mod treptat, cu jumătăți de măsură, cu o comunicare defectuoasă și mereu în urma vitezei de răspândire a coronavirusului.
Cauzele tragediei italiene sunt multiple și în unele cazuri obiective – de la legăturile mai strânse cu China, care ar fi adus virusul rapid în Peninsulă până la populația îmbătrânită a țării, care explică rata mare de mortalitate. Regulile democratice, care împiedică pe bună dreptate adoptarea rapidă a unor măsuri stricte, cu iz autoritar, sunt și ele parte a ecuației.
Dar în egală măsură, de vină este și întârzierea deciziilor stricte de impunere a distanțării sociale, din cauza nehotărârii politicienilor, dar și a sistemului politic fragmentat din Italia.
”Aș fi luat aceste decizii cu zece zile mai devreme”, spune Walter Ricciardi, membru al board-ului Organizației Mondiale a Sănătății și consilier al Ministerului Sănătății de la Roma.
Pentru coronavirus, scrie New York Times, 10 zile pot fi o eternitate.
”Pacientul unu”, un super-propagator
În ianuarie, mai mulți politicieni de dreapta i-au cerut premierului Giuseppe Conte să îi bage în carantină pe copiii imigranților chinezi care se întorceau din țara lor natală în Italia.
Apelurile au fost respinse de guvern și criticate de liberali, dar totuși, premierul a început să ia măsuri clare, înaintea altor țări și a suspendat toate zborurile spre și dinspre China, pe 30 ianuarie.
Sandra Zampa, subsecretar în Ministerul Sănătății, mărturisește că la acel moment, țara sa se uita la epidemia din China ca la un scenariu al unui film SF, care nu are nicio legătură cu Italia.
Cazurile care au apărut ulterior în Peninsulă nu au stârnit o stare de alarmă. Până spre sfârșitul lunii februarie.
Pe 18 februarie, un bărbat de 38 de ani a ajuns la urgență la spitalul din Codogno, un orășel din provincia lombardă Lodi, cu simptome de gripă.
A refuzat spitalizarea și a plecat acasă, dar s-a întors la spital câteva ore mai târziu și a fost internat. Pe 20 februarie, a fost diagnosticat cu COVID-19.
”A fost un om incredibil de activ”, spune Ricciardi, despre așa-numitul ”pacient unu”, despre care se crede că ar fi infectat sute de oameni, inclusiv medici și asistente. Un super-propagator, deci.
La fel de adevărat este însă că omul nu avea nicio legătură cu China, iar experții cred că luase coronavirusul de la alt european, ceea ce înseamnă că Italia nu a identificat un ”pacient zero”, care ar fi ajutat-o să controleze mai bine epidemia.
O concluzie clară este că virusul se afla deja în Italia de săptămâni de zile, răspândit de oameni fără simptome în întreaga Lombardie, regiunea cunoscută pentru puternica sa economie și pentru legăturile cu China.
”Pacientul unu”, așa cum i se spune, era probabil ”pacientul 200”, crede Fabrizio Pregliasco, un epidemiolog, citat de New York Times.
Mesaje confuze la toate nivelurile
Pe 23 februarie, numărul de infecții a crescut la 130 și Italia a închis 11 orașe din nord, școlile din Lombardia și-au suspendat cursurile, muzeele și cinematografele au oprit activitatea, iar ultimele zile ale carnavalului venețian au fost anulate.
În același timp, premierul Conte încerca să minimalizeze gravitatea crizei, spunând că numărul tot mai mare de infecții este determinat de numărul mare de teste efectuate.
Pe 24 februarie, numărul de infecții a trecut de 200 și șapte oameni au murit, în vreme ce bursele s-au prăbușit. O dispută politică între guvern și șefii regiunilor din nord a început, cu Conte acuzând, printre altele, spitalul din Codogno că nu a detectat la timp infecția.
Pe 25 februarie, Conte mai susținea încă faptul că Italia este o țară sigură, probabil mai sigură decât majoritatea, deși numărul deceselor crescuse la 11.
Pe 27 februarie, secretarul general al Partidului Democrat, aflat la guvernare, Nicola Zingaretti, posta pe rețelele sociale o poză la o cafenea din Milano și îi îndemna pe oameni să nu își schimbe obiceiurile. În treacăt fie spus, zece zile mai târziu, Zingaretti anunța că a luat coronavirusul și că se izolează pentru 14 zile.
În aceeași zi, ministrul de Externe Luigi di Maio, fostul șef al principalului partid din guvern, Mișcarea 5 Stele, vorbea despre o epidemiei de informații și acuza presa că exagerează gravitatea crizei, în condițiile în care doar 0.089% din populația Italiei este în carantină.
Iar la Milano, primarul Beppe Sala începea campania ”Milano nu se oprește”, în vreme ce principala atracție turistică a capitalei lombarde, frumoasa catedrală, și-a redeschis porțile.
Într-un interviu acordat zilele trecute Libertatea, jurnalista româncă Mihaela Găneț, stabilită în Lombardia, explica efectul acestei comunicări defectuoase.
”Problema a fost de comunicare a pericolului, oamenii nu au înțeles ce avea să urmeze, iar văzând disperarea din ultimele zile de pe față premierului, impresia e că nici guvernul nu știa ce îl așteaptă. Comunicarea deficitară de sus în jos a făcut ca la câteva zile după sperietura inițială oamenii să își schimbe treptat atitudinea”, a spus jurnalista.
Un scenariu catastrofal
În acest timp însă, oficialii din domeniul sănătății din regiune aflau cu îngrijorare cum arată estimările epidemiologilor cu privire la creșterea epidemiei. Potențial catastrofale.
Printre cei preocupați de gravitatea situației s-a aflat Attilio Fontana, președintele regiunii. Acesta a declarat în mai multe rânduri însă că apelurile sale privind înăsprirea măsurilor restrictive au fost respinse.
”Erau convinși că situația este mult mai puțin gravă și nu voiau să afecteze economia”, spune Fontana.
Reticența patronatelor din industrie cu privire la impunerea unor măsuri dure a contat și ea destul de mult.
În următoarele zile, de la începutul lui martie, oficialii de la Roma au aflat că focarul de infecție din Vo, orașul care era epicentrul epidemiei din regiunea Veneto, nu are o legătură epidemiologică cu cel din Codogno. Epidemia părea scăpată de sub control.
În urma discuțiilor din guvern, premierul a aprobat în cele din urmă impunerea unei carantine în nordul țării.
Decizia a fost anunțată pe 8 martie, într-un moment în care în Italia erau deja peste 7.000 de cazuri de infecție confirmate și 366 de morți.
Scurgerea decretului în presă, cu o seară înainte, i-a determinat pe mulți milanezi să se urce în trenuri sau mașini și să fugă spre sud, generând, potrivit experților, mai multe focare de infecție în alte colțuri ale țării.
Oricum, măsurile nu au fost aplicate strict și nici uniform.
Unii guvernatori regionali au cerut oamenilor care veneau din zonele roșii, afectate de epidemiei, să intre în carantină, alții nu au făcut acest lucru.
Iar noile măsuri generale au relaxat, paradoxal, restricțiile impuse în cele 11 orașe lovite inițial, spre disperarea primarilor care s-au plâns că eforturile lor au fost în zadar.
După doar o zi, pe 9 martie, când numărul de cazuri ajunsese la 9.172, iar cel al deceselor urcase la 463, Conte a decis să extindă măsurile din nord la nivel național.
Prea târziu
În acel moment, spun experții, era deja prea târziu. Mulți dintre oamenii care au murit în ultimele zile, spun experții, erau cei infectați în momentele de confuzie de acum două săptămâni.
Oricum, numeroși primari din nordul Italiei nu s-au declarat mulțumiți nici de ultimele decizii. Fontana, spre exemplu, a cerut guvernului să trimită mai multe trupe pentru aplicarea măsurilor.
În cele din urmă, noi măsuri au fost anunțate sâmbătă noaptea, activitatea întregii țări fiind limitată.
În ton cu Fontana, șeful regiunii lombarde, s-a aflat mai mereu aliatul său, Luca Zaia, președintele regiunii Veneto.
Zaia, scrie New York Times, se bucură de ceva credibilitate, după ce numărul de infecții din amintitul oraș Vo, unul dintre primele intrate în carantină, a scăzut la zero. Motivele, spune Zaia, sunt nu doar regulile stricte impuse celor 3.000 de localnici, dar și testarea masivă.
Roberto Burioni, un virolog de la Universitatea San Raffaele din Milano, cunoscut în întreaga lume, a spus și el că uimitoarea creștere a numărului de cazuri din ultimele zile poate fi atribuită comportamentului relaxat al oamenilor care s-au simțit în siguranță și au ieșit din case pentru a-și vedea de treburi, ca de obicei.
La începutul acestei luni, el publica de altfel pe Twitter un mesaj în care își exprima revolta faţă de compatrioţii săi care încă se îmbrăţişau în pieţe, pe plaje şi chiar pe pârtiile de schi, ignoranţi la riscul de contagiune cu COVID-19.
Ulterior, el a transmis un mesaj întregii Europe. ”Nu subestimaţi pericolul. Italia a făcut-o timp de o săptămână, unii oameni au zis că este doar o gripă, iar un medic a spus chiar, într-un mod total necorespunzător, că o să treacă peste câteva săptămâni”, a spus Burioni într-un interviu acordat agenţiei DPA.
Călătoria dureroasă a Italiei
Duminică, preşedintele italian Sergio Mattarella i-a adresat o scrisoare omologului său german Frank-Walter Steinmeier, în care şi-a exprimat speranţa că alte state pot învăţa din bătălia pe care ţara sa o dă împotriva epidemiei provocate de noul coronavirus, transmite duminică dpa, citată de Agerpres.
‘Sper că experienţa pe care Italia a dobândit-o în primul rând în combatarea contagiunii poate fi de folos Europei şi lumii, a notat preşedintele Mattarella.
‘Sper cu adevărat că Germania şi alte ţări pot fi cruţate de călătoria dureroasă a Italiei, a adăugat el.
În multe zone din Italia, ‘generaţia vârstnică este decimată, ceea ce ar trebuie să fie un punct de reper pentru cei tineri, a subliniat preşedintele.
În aceeaşi scrisoare, Mattarella i-a mulţumit lui Steinmeier pentru solidaritatea şi ajutorul oferite de Germania, de pildă prin livrarea de produse medicale.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!