Noua lege prevede ca elevii care nu pot dovedi că au fost vaccinați să nu poată intra în școli. Termenul limită până la care părinții puteau să se conformeze a fost luni, iar ministrul Sănătății din Italia a anunțat, marți, că numărul copiilor vaccinați a ajuns la 95%, pragul cerut de Organizația Mondială a Sănătății.

Legea este considerată extrem de controversată și a fost adoptată după o perioadă lungă de dezbateri și în contextul creșterii considerabile a numărului de cazuri de rujeolă. Aceasta prevede că toți copiii trebuie să primească o serie de vaccinuri obligatorii înainte de a intra în școală, acestea sunt cele pentru varicelă, poliomielită, pojar, oreion și rubeolă, scrie BBC News.

Potrivit noii legislații, copiii sub șase ani nevaccinați nu au voie să intre în școli, grădinițe sau crește, iar în cazul celor mai mari, până în 16 ani, părinții vor fi amendați cu 500 de euro dacă nu dovedesc că i-au imunizat.

Noua lege a fost adoptată pentru a ridica rata de vaccinare care din Italia de la sub 80% la ținta de 95% a Organizației Mondiale a Sănătății.

Luni – ultima zi în care părinții puteau prezenta documentația prin care să dovedească faptul că copiii lor au fost vaccinați în mod corespunzător – autoritatea sanitară italiană a cifrele care arată că rata vaccinării a ajuns aproape de 95% pentru copiii născuți în 2015.

Ce nu s-a văzut la TV la „ungerea” lui Crin Antonescu drept prezidențiabil: atacuri în rafală la adresa lui Georgescu și jocuri de culise pentru împărțirea funcțiilor din Executiv
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la „ungerea” lui Crin Antonescu drept prezidențiabil: atacuri în rafală la adresa lui Georgescu și jocuri de culise pentru împărțirea funcțiilor din Executiv

Citește și: Trei frați pompieri și grădina lor zoologică! Au transformat curtea casei părintești într-un adăpost pentru animale

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Acte pentru demolare perete 2025. Este interzis să faci asemenea lucrări fără autorizație. Ce riști
FANATIK.RO
Acte pentru demolare perete 2025. Este interzis să faci asemenea lucrări fără autorizație. Ce riști
DIVORȚUL începutului de an în showbiz! Vedeta a anunțat că s-a despărțit de soț după 10 ani de căsătorie și 3 copii împreună
Elle.ro
DIVORȚUL începutului de an în showbiz! Vedeta a anunțat că s-a despărțit de soț după 10 ani de căsătorie și 3 copii împreună
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

Valoarea Coifului de la Coțofenești şi a brăţărilor dacice furate pentru colecţionarii privaţi. Expert: "Piața neagră este o lume foarte greu de pătruns"
Observatornews.ro
Valoarea Coifului de la Coțofenești şi a brăţărilor dacice furate pentru colecţionarii privaţi. Expert: "Piața neagră este o lume foarte greu de pătruns"
Horoscop 27 ianuarie 2025. Vărsătorii vor rupe legăturile toxice din trecut pentru a-și recâștiga încrederea în oameni
HOROSCOP
Horoscop 27 ianuarie 2025. Vărsătorii vor rupe legăturile toxice din trecut pentru a-și recâștiga încrederea în oameni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI