Ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, Croația, Bulgaria și Serbia, unde numărul cazurilor COVID a crescut semnificativ în ultimele săptămâni.
De aceea, există posibilitatea ca Roma să plaseze aceste țări pe lista neagră, pe care se află în prezent 13 state cu interdicţia de a intra în Italia, notează cotidianul italian citat de Știridiaspora.
Fiind vorba de state UE sau Schengen, o astfel de decizie unilaterală ar fi însă una dificilă, care ar putea crea tensiuni cu Bruxellesul, scrie La Repubblica.
Asta mai ales pentru că ar veni într-un moment crucial în care în Consiliul European se discută despre alocarea ajutoarelor financiare în statele afectate de criza sanitară.
Desigur, observă La Repubblica, dacă situația s-ar precipita, Roma ar interzice intrarea în Italia a cetăţenilor care provin din țările balcanice și ar impune carantinarea obligatorie a tuturor italienilor care se întorc din aceste locuri.
Restricții pentru români în mai multe state UE
Ungaria este ultima țară care a impus restricții românilor, solicitând plasarea în izolare, la intrarea pe teritoriul maghiar, sau efectuarea a două teste negative, la interval de 48 de ore.
În total, mai bine de jumătate dintre țările UE au impus însă restricții românilor sau cetățenilor care vin din țara noastră, potrivit informațiilor transmise de Ministerului Afacerilor Externe.
Restricțiile variază de la interzicerea totală a accesului la autoizolarea timp de 14 zile sau prezentarea unui test negativ pentru COVID-19.
Lituania a anunțat vineri, restricții pentru români. Mai exact, guvernul de la Vilnius a decis interzicerea accesului rezidenților români pe teritoriul lituanian.
Celelalte două state baltice, Estonia și Lituania, aplicau deja măsura izolării pentru români.
Anterior, Austria a anunțat măsura izolării pentru români – care nu se aplică totuși celor care prezintă rezultatele unui test negativ.
Grecia a impus și ea un test negativ pentru turiștii care intră pe la granița terestră Kulata.
Și Olanda a ”recomandat ferm” autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile pentru cei care vin din România.
Slovenia are o listă pentru țările pentru care nu se aplică autoizolarea, însă România nu se află pe aceasta.
Slovacia cere automat pentru români izolare la hotel sau reședința temporară și impune realizarea unui test de COVID după ziua a cincea.
Cipru cere celor care vin din țara noastră efectuarea unui test cu cel mult 72 de ore înainte de călătorie.
De asemenea, și Islanda cere teste obligatorii.
Românii trebuie să se izoleze și dacă merg în Marea Britanie.
Finlanda, Norvegia și Malta au interdicție totală pentru români.