La finalul acestei perioade de carantină mai este este obligatorie efectuarea unui nou test de COVID-19.

Ministrul italian al sănătății Roberto Speranza semnase pe 30 martie un decret prin care a instituit aceste măsuri în cazul persoanelor care în ultimele 15 zile au fost într-o ţară membră a UE. Măsurile erau inițial valabile până 6 aprilie, pentru a acoperi Paştele Catolic şi a descuraja călătoriile în străinătate în această perioadă.

Unii italieni au renunţat astfel la planurile de vacanţă în afara ţării, însă în ultimele zile multe avioane au decolat din Italia, mai ales către Spania.

Autorităţile italiene au mai anunțat că vor permite călătoriile către Austria, Marea Britanie şi Israel fără un motiv specific, până în prezent acestea fiind permise doar pentru motive profesionale.

Italia iese astăzi din cele trei zile de lockdown naţional instituit în timpul Sărbătorilor Pascale, când toate centrele comerciale au fost închise şi ieşirile din casă interzise, cu excepţia urgenţelor sau a mersului la serviciu.

Potrivit unui decret semnat pe 31 martie de premierul Mario Draghi, Italia a prelungit restricţiile anti-COVID, printre care închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor, până la 30 aprilie, iar personalul sanitar este obligat să se vaccineze împotriva COVID.

Foto: Epa

 
 

Urmărește-ne pe Google News